1/18735
label Evenimente autorenew 2025-09-29, 16:58
In perioada 11-14 octombrie, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala va gazdui cea de a treia intalnire de lucru organizata in cadrul Studiului Epidemiologic asupra Abuzului si Neglijarii Copilului in Balcani (BECAN), cercetarea cu cea mai mare anvergura condusa pana acum pe aceasta tema in tarile din Balcani.

BECAN este finantat cu sprijinul FP7 (Programului Cadru 7 pentru Cercetare si Dezvoltare Tehnologica al Comisiei Europene). Proiectul urmareste realizarea unei harti a incidentei si prevalentei abuzului si neglijarii copilului in toate cele 9 tari balcanice participante, din perspectiva copiilor si a parintilor lor. Se vor face studii de prevalenta pe esantioane de mii de subiecti in fiecare tara participanta. intalnirea are ca scop finalizarea strategiei comune de cercetare si de analiza statistica.

In cadrul intalnirii, in zilele de 11-12 octombrie va avea loc un atelier de formarea destinat cercetatorilor de teren, al carui tema va fi unificarea metodologiei de identificare a cazurilor de copii care au suferit abuz si/sau neglijare raportate, respectiv inregistrate de catre organizatiile si serviciile care au responsabilitati in ceea ce priveste copilul abuzat/neglijat.



Aceste date, comparate cu cele ale studiului epidemiologic vor fi extrem de utile in a evalua dimensiunile reale ale fenomenului abuzului si neglijarii asupra copilului in regiunea Balcani, si implicit, in Romania.

Intalnirea de lucru va avea ca rezultat dezvoltarea unei metodologii unitare in domeniul cercetarii problematicii abuzului si neglijarii asupra copilului, care va permite comparatii transnationale si va asigura instrumente valide pentru viitoarele cercetari in domeniu.

Sursa: UBB