Paddington, din 5 decembrie in cinematografe
3/35431
calendar_month 01 Dec 2014, 00:00
Paddington este povestea amuzanta a unui ursulet venit din indepartata jungla peruviena tocmai la Londra, in cautarea unui camin. Singur si parasit in gara din Paddington, realizeaza ca e posibil ca viata in marele oras sa nu fie asa cum si-a imaginat. Temerile ii sunt spulberate in clipa in care face cunostinta cu familia Brown. Citind biletelul pe care-l poarta atarnat de gat - pe care sta, scris de mana, "Va rog, aveti grija de acest ursulet. Va multumesc." - ei ii ofera intai un ceai, apoi o familie si un acoperis deasupra capului. Se pare ca norocul ii surade lui Paddington - pana cand intra in scena un personaj macabru, a carui singura dorinta este aceea de a-l captura si a-l impaia pentru muzeu.

Heyday Films si STUDIOCANAL prezinta filmul Paddington, bazat pe celebra serie de carti pentru copii a autorului britanic Michael Bond, in regia si scenariul lui Paul King. Producatorul filmului este David Heyman, iar producatori executivi Rosie Alison, Jeffrey Clifford si Alexandra Ferguson. Imaginea este semnata de Erik Wilson, scenografia de Gary Williamson, iar montajul de Mark Everson. Efectele speciale sunt realizate de compania britanica Framestore. Creatoare de costume este Lindy Hemming, iar autorul coloanei sonore Nick Urata.

Distributia este formata din: Ben Whishaw (vocea lui Paddington), Hugh Bonneville (Dl Brown), Sally Hawkins (Dna Brown), Nicole Kidman (Millicent), Jim Broadbent (Dl Gruber), Julie Walters (Dna Bird), Peter Capaldi (Dl Curry), Michael Gambon (vocea unchiului Pastuzo), Imelda Staunton (vocea matusii Lucy), Samuel Joslin (Jonathan Brown) si Madeleine Harris (Judy Brown).