2/29567
label Evenimente autorenew 2025-09-29, 17:01 history_edu Diana Ignat
Dupa un debut cu un numar record de spectatori pentru un film romanesc, in ultimul deceniu, echipa filmului „Pozitia copilului”, in regia lui Calin Peter Netzer, face un adevarat tur de forta prin orasele din tara. Dupa ce s-a intalnit cu publicul de la Cluj, Brasov, Targu-Mures, Constanta, Craiova, Braila, Bacau, echipa va sta de vorba in aceasta seara cu spectatorii din Iasi, iar maine cu cei din Pitesti.

Vineri, 15 martie, la Cinema City din Euro Mall Pitesti, filmul va avea doua proiectii speciale, de la 19.00 si de la 20.10, cea de-a doua organizata la cererea publicului. Actorii principali Luminita Gheorghiu si Bogdan Dumitrache, insotiti de celebrul trofeu Ursul de Aur, se vor intalni cu spectatorii din Pitesti. O alta proiectie speciala va avea loc si la Slobozia, la Casa de Cultura a Municipiului, duminica, 17 martie, de la ora 14.30.

Spectatorii din Bucuresti vor avea ocazia sa-i intalneasca pe actorii si realizatorii filmului „Pozitia copilului” marti, 19 martie, de la 19:00, la Cinemateca Union. Producatoarea Ada Solomon, actorii Luminita Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu si Adrian Titieni vor raspunde intrebarilor celor prezenti in sala la finalul proiectiei.

Trofeul Ursul de Aur va mai face o oprire tot in Capitala, joi, 21 martie, la Noul Cinematograf al Regizorului Roman. Dupa proiectia de la 19.30, producatoarea Ada Solomon si actorii Luminita Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Ilinca Goia si Florin Zamfirescu vor sta de vorba cu publicul.

In a doua saptamana, filmul „Pozitia copilului” premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin poate fi vazut, in continuare, in peste 20 de orase din tara, inclusiv in Baia Mare.



In Bucuresti, filmul ruleaza la Cinema City AFI Cotroceni, Movieplex, Hollywood Multiplex, Grand Cinema Digiplex, Cinema Scala, Cinema City Sun Plaza, Cinemateca Union, Cinema Elvira Popescu, NCRR. In restul tarii, poate fi vazut la Cluj (Cinema City, Odeon Cineplex, Cinema Florin Piersic), Arad (Cinema City Atrium, Cinema City Galleria), Timisoara (Cinema City), Constanta (Cinema City, Cityplex), Iasi (Cinema City), Craiova (Cinema Modern), Oradea (Cortina Digiplex), Bacau (Cinema City), Brasov (Cityplex, Cinema City), Baia Mare (Cinema City) Braila (Cinema City), Ploiesti (Cinema City), Pitesti (Cinema City), Targu Mures (Cinema Arta), Tulcea (Cityplex), Ramnicu Valcea (Cinema Ostroveni), Satu Mare (Grand Mall), Vaslui (Eurocinema SilverMall), Slobozia (Casa de Cultura a Municipiului).

Cu 19.729 spectatori in primul weekend, „Pozitia copilului” este filmul romanesc cu cel mai mare succes la premiera, in ultimul deceniu, surclasand productii ca „Minte-ma frumos”, de Iura Luncasu (14.011 in primul weekend) si „Despre oameni si melci”, in regia lui Tudor Giurgiu (13.929 spectatori), cele doua titluri autohtone aflate in topul box office-ului pe 2012. Pelicula a excelat si la capitolul incasari, cu 259.217 de lei, cele mai mari pentru un film romanesc, in primul weekend, in ultimii 20 de ani.

„Pozitia copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Calin Peter Netzer dupa multi-premiatele „Maria” (2003) si „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeste cu dramatism, cu emotie, dar si cu umor despre traumele sufocarii copiilor prin dragoste si despre amprentele pe care le lasa parintii asupra personalitatii acestora. Pelicula este, totodata, o radiografie a high-class-ului romanesc contemporan si vorbeste despre trafic de influenta si coruptie la nivel mic in institutiile de baza ale societatii si extensiile acestora asupra intregului sistem socio-economic din Romania de azi. Scenariul este semnat de Razvan Radulescu si Calin Peter Netzer.

Luminita Gheorghiu si Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mama si fiu. Li se alatura, intr-o distributie selecta, nume ca Natasa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Branescu, Vlad Ivanov si Tania Popa.

Trailer-ul poate fi vizionat mai jos:

https://