2/20013
label Evenimente autorenew 2025-09-29, 16:59
The University of Bucharest Review. A Journal of Literary and Cultural Studies (UBR) dedica volumul XI, incluzand numerele 1 si 2/2009, abordarilor culturale ale temporalitatii, adunate sub titlul Durability and Transience. Cultural Borders of Temporality.

UBR este o revista publicata la Editura Universitatii din Bucuresti de Departamentul de Limba engleza a Facultatii de Limbi si Literaturi Straine, avandu-l ca editor-sef pe prof. dr. Radu Surdulescu. Din Consiliul editorial al revistei fac parte specialisti renumiti din strainatate: Evelyne Hanquart-Turner – Universitatea Paris XII; Laurent Milesi – Centre for Critical and Cultural Theory, Universitatea din Cardiff; Adam J. Sorokin – Universitatea de Stat din Pennsylvania etc.

The University of Bucharest Review a fost fondata in 1999 si este o prezenta constanta in mediul academic romanesc. Revista publica prezentarile din cardul conferintelor internationale ale Departamentului de Limba engleza al Universitatii din Bucuresti, eveniment care are loc in fiecare an in luna iunie.



Subiectul propus pentru editia 2009 a Conferintei anuale a Departamentului de Limba engleza, Durability and Transience. Cultural Borders of Temporality, a reunit peste 50 de specialisti din Austria, China, Hong Kong, Spania, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite si Romania.

Temele temporalitatii, duratei si efemeritatii sunt strans legate de cercetarile academice curente asupra alteritatii, identitatii si sinelui, iar varietatea de perspective surprinse in lucrarile reunite in prezentul numar demonstreaza inca o data depasirea granitelor dintre numeroasele ramuri ale studiilor umaniste. Contributiile includ abordari ale temporalitatilor geografice (John Lowe), calatoria in timp si implicatiile sale politice (Radu Surdulescu) timpul fenomenologic care se scurge in ambele directii (Thimothz Weiss), intertextualitate si durata (Ioana Zirra), dimensiunile temporale ale traumei (Maria Fernandez Gil), temporalitate ciclica vs. temporalitate liniara in textul literar (Monica Bottez) etc.

The University of Bucharest Review. A Journal of Literary and Cultural Studies este indexata in baza de date internationala Ulrichsweb/ProQuest si urmeaza sa fie inclusa in EBSCO si CEEOL.

Sursa: Unibuc