Oglinda unei lumi in deriva, imaginea unui univers crud, aflat intr-o evidenta criza, ajuns intr-un stadiu crepuscular, ale carui resorturi se desfasoara intre ras si plans, intre grotesc si poezie?Un element tragic este exprimat in chip grotesc, o tema enuntata in termeni seriosi e tratata ulterior in stil comic, astfel incat, dupa un moment de incordare, un mecanism bufon, de destindere, restabileste echilibrul. Unei imagini nu i se poate aplica o singura cheie, deoarece au loc adevarate salturi, discontinuitati de la o stare de spirit la alta, schimbari de ton de la tragic la comic, subliniate si prin accente auditive imprevizibile ori prin spectaculoase si elaborate jocuri sonore? Montarea lui Mihai Lungeanu accentueaza in chip sclipitor paradoxurile piesei, calambururile, vorbele de duh, echivocurile prezente la tot pasul... In cadrul desfasurarii unei structuri tragice, proiectarea umorului sporeste tensiunea, conferind spectacolului profunzime si forta filosofica. Rasul imbraca forme incisive si dureroase. Limbajul se rearticuleaza, ca-n piesele lui Eugen Ionescu, grotescul se proiecteaza intr-o lume deznadajduita, fara posibilitate de iesire, cunoasterea pura si luciditatea genereaza sentimentul tragic, dar, in egala masura, si exploziile bufone...Nebunia, libertatea, puterea, tradarea, manipularea, mecanismul istoriei, relatia dintre conducator si multime sunt doar cateva dintre temele spectacolului radiofonic "Regele, bufonul si domnii sobolani", remarcabil prin migala alcatuirii sonore, prin forma moderna si incitanta, prin muzica expresiva, desfasurata ca un comentariu permanent al actiunii, prin felul cum se armonizeaza coloana auditiva cu vocile marilor actori prezenti in distributie, prin imaginile pe care le creeaza in spiritul ascultatorilor...
Distributie:
coordonator de proiect: Domnica Tundrea
regia muzicala: Patricia Prundea
redactor: Domnica Tundrea
regia tehnica: Vasile Manta
actor: Ion Caramitru, Horatiu Malaele, Constantin Cojocaru, Petre Lupu, Florin Anton, Alexandru Georgescu
regizor: Mihai Lungeanu
Reprezentatie la Teatrul National Radiofonic - Bucuresti
Data:
30 Ian 2014, 19:00
Regele, bufonul si domnii sobolani
label
Evenimente
calendar_month
2014-01-28, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Diana Ignat