2/22316
label Evenimente autorenew 2025-09-29, 16:59
Marti, 12 aprilie, ora 19:00, Centrul de Introspectie Vizuala va invita la spectacolul - lectura "Capetele din spatele capetelor".

cu: Alexandru Potocean
text: Mihaela Michailov, Alexandru Potocean, David Schwartz
sound: Catalin Rulea
regia: David Schwartz
documentare: Cinty Ionescu, Mihaela Michailov, David Schwartz

Ultimul eveniment in cadrul ARHIVEI "CAPETE INFIERBANTATE" 13-15 IUNIE 1990.

Transformarea unei arhive de documente in material dramaturgic pentru un spectacol presupune, automat, o selectie si o distributie a informatiilor in asa fel incat sa existe un cadru de perspective multiple.



Operatia dramaturgica de filtrare a documentelor are la baza o gandire prin contrast si complementaritate a evenimentelor. Avem nevoie de cat mai multe raportari la complexul de incidente, pentru ca doar asa putem oferi o imagine stratificata a intamplarilor. Oricat de mult am incerca sa propunem o abordare din toate punctele de vedere, ne scapa mereu unul sau mai multe puncte si nu reusim sa facem destul de vizibile anumite detalii.

Pana la urma, a documenta inseamna a construi un spatiu de vizibilitate pentru acele perspective care construiesc harta dinamica a unui eveniment. In aceasta harta, cateva trasee raman mereu nereprezentate.

Procesul de selectie a materialelor pentru "CAPETE INFIERBANTATE" a fost extrem de dificil.

Am revenit de multe ori asupra interviurilor alese si le-am rediscutat rolul factual si dramaturgic in interiorul textului. Tocmai de aceea propunem trei monoloage post-spectacol, in care veti putea urmari trei abordari care aduc tipuri de pozitionare necesare in contextul evenimentelor din 13-15 iunie 1990.