Oricine vrea sa fie irlandez de St Patrick's Day!
Unele popoare fac ample parade cu prilejul St Patrick's Day, cea mai lunga ajungand pana la patru kilometri, altele vopsesc strazi si chiar rauri in verde.
Ziua Nationala a Irlandei ii aduce un omagiu Sfantului Patrick, misionarul care a crestinat Irlanda, explicand Sfanta Treime cu ajutorul trifouluii cu trei foi. De aici asocierea cu culoarea verde.
Ambasada Irlandei, impreuna cu Culture Ireland si Asociatia Interculturala de Traditii va invita la o sarbatoare de cinci zile. Pentru ca ne plac irlandezii, cu tot cu muzica, si dansuri, anul acesta serbam prin St Patrick's Day Tour.
Coras, trupa de muzica traditionala din Irlanda, impreuna cu dansatorii de la Irish Way si cu grupul oradean de muzica medieval-celtica, Ad Hoc, vor sustine concerte in cadrul unui mini-tur: miercuri, 16 martie, La Historia (Centrul Vechi), joi, 17 martie, Joyce's Pub (langa Cismigiu), vineri, 18 martie, Clubul taranului (Muzeul taranului Roman), sambata, 19 martie, Dublin Irish Pub (Tirgu Mures) si duminica, 20 martie, Irish Music Pub (Cluj Napoca).
Toate concertele incep dupa ora 21. Trupa Ad Hoc va deschide fiecare seara cu un recital cu lucrari proprii, dar si cu prelucrari dupa trupele internationale de gen: Blackmore's Night, Loreena McKennitt etc.
Irish Way, singura trupa din Romania dedicata in exclusivitate dansului irlandez traditional, va sustine muzica si buna dispozitie cu miscari specifice si chiar va invata publicul sa danseze ”pe irlandeza”. Pozitia si tinuta sunt esentiale. Le veti deprinde, daca participati la St Patrick's Day Tour.
Coras vine chiar din Irlanda. Cei patru muzicieni au optat de mici pentru muzica traditionala. Formula de concert este specifica: vioara, acordeon, chitara si bodhrán (instrument de percutie specific irlandez). Recitalul Coras este impartit in doua reprize. Cea de-a doua ilustreaza si exemplifica dansurile irlandeze.
Asadar, in perioada 16 – 20 martie, ai multe prilejuri si motive sa te faci irlandez. Primul pas este sa inveti sa urezi St Patrick's Day in irlandeza :
Beannacht Lá Fhéile Pádraig!
St Patrick's Day Tour
label
Evenimente
calendar_month
2011-03-08, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:59
history_edu
studentie.ro