SURF'S UP-NOUL VAL AL ANIMATIEI
4/4630
calendar_month 07 Sep 2007, 00:00
Este clar ca Hollywoodul este indragostit de pinguini si povestea de dragoste continua cu Surf`s Up, in care prima intrebare adresata personajului principal, Cody Maverick este daca are alt talent, in afara de surfing.

Raspunsul lui, `Cum ar fi sa cand sau sa dansez?`, este o aluzie la filmul animat castigator al premiului Oscar anul trecut, Happy Feet. Marsul pinguinilor a fost un alt film de exceptie, castigator in 2006 tot al premiului Oscar, pentru cel mai bun film documentar. Surf`s Up nu are astfel de pretentii, fiind un film simpatic, amuzant, facut mai mult pentru copii decat pentru adulti.


El iese in evidenta prin plasarea personajelor intr-un format de documentar. Atmosfera este un pic Riding Giants, documentarul din 2004 despre istoria surfingului si o parte Christopher Guest, stilul mockumentary. Echipa de la Sony a apelat la toate trucurile pentru a-l face sa para un documentar veridic, lasand microfoanele sa apara „accidental” in cadru.

Povestea porneste de la faptul ca pinguinii sunt inventatorii surfingului. O echipa de documentare va duce spectatorii in spatele scenei unuia dintre cele mai importante competitii, Campionatul Mondial de Surfing al Pinguinilor, prin intermediul unuia dintre concurenti, Cody Maverick(Shia LaBeouf). In urma vizitei celui mai bun surfer, Big Z(Jeff Bridges), atunci cand era mic, Cody va transforma castigarea unui turneu de surf in telul vietii lui. Considerat un ciudat in comunitatea sa din cauza pasiunii sale, nu se da totusi batut si ajunge printre norocosii selectionati pentru a participa la campionat. In urma pierderii unei confruntari cu cel mai bun surfer al momentului, arogantul si obsedatul de trofee Tank Evans(Diedrich Bader), Cody ajunge sa fie salvat de frumoasa Lani(Zooey Deschanel). Aceasta il duce la unchiul ei, un pinguin cunoscut sub numele de Geek, despre care Cody va afla ca este de fapt Big Z, crezut mort in urma unei competitii. De la el, Cody va afla secretele surfului dai si ca a castiga nu este cel mai important lucru. Cel mai amuzant personaj si cel mai ne-la-locul-lui este prietenul cel mai bun al lui Cody, Chicken Joe(Jon Heder), subiectul frecvent al majoritatii glumelor.

Toate secventele de surf sunt excelent facute, aratand inca o data cat de mult animatia a progresat in ultimii zece ani. Un alt lucru care a contribuit la succesul filmului este ca actorii au inregistrat impreuna, aspect foarte rar in realizarea filmelor animate. Adaugati la asta formatul original de documentar si obtineti unul dintre cele mai reusite si simpatice filme de animatie.