3/30424
label Evenimente autorenew 2025-09-29, 17:01 history_edu Maria Dumitru
O editie efervescenta, cu 10 zile pline de proiectii, concerte, expozitii si dezbateri, s-a incheiat duminica, 9 iunie, la Cluj-Napoca. Festivalul International de Film Transilvania a umplut din nou salile de cinema si a incantat publicul si invitatii.

Aproape 400 de proiectii au adus peste 62.000 de spectatori platitori la filme. Numarul total de spectatori prezenti - in afara proiectiilor cu bilet - si la alte evenimente TIFF (workshopuri, prezentari, concerte si proiectii gratuite) si care au frecventat zilnic locatiile principale in aer liber ale festivalului (Casa TIFF, Piata Unirii, Muzeul de Arta, Castelul Banffy de la Bontida, Open Air Manastur) depaseste insa 120.000, pe durata celor 10 zile de festival. Pe langa clujeni, formularele completate la iesirea din sali arata ca TIFF-ul a atras multi cinefili din alte orase ale tarii: Bucuresti, Bistrita, Dej, Turda, Oradea, Sibiu, Arad, Targu Mures sau Sfintu Gheorghe.

Selectia realizata de directorul artistic Mihai Chirilov a cuprins 190 de filme - dintre care 155 de lungmetraje - din 53 de tari. Ca in fiecare an, TIFF-ul aduce la Cluj cateva dintre cele mai importante nume din industria filmului si presa de specialitate, 1233 de invitati si jurnalisti romani si straini primind acreditare la festival.

Platforma online www.tiff.ro, updatata permanent cu ultimele noutati si galerii multimedia, a fost accesata de 43.251 de vizitatori unici, in cele 10 zile de festival, 41% dintre ei fiind noi. Din cele 85.980 de accesari, aproximativ 10% au fost de pe telefonul mobil, cele mai des vizitate pagini fiind Program si Filme. Cei mai multi au accesat site-ul din Romania, iar restul din Marea Britanie, Germania, Statele Unite, Ungaria, Franta, Italia, Olanda sau Austria. Pagina oficiala de Facebook a TIFF a primit peste 5000 de fani noi in perioada festivalului, ajungand in acest moment la peste 33 600. Numarul de like-uri la postarile echipei festivalului a depasit 16.500, iar cel de comentarii – 320.

405 voluntari au grija ca editia de anul acesta sa fie cat mai bine organizata si mai placuta pentru spectatori si invitati. in efortul organizatorilor de a implica si oameni cu mai multa experienta, pe langa studenti si liceeni, cel mai matur dintre voluntarii cooptati anul acesta in echipa TIFF a avut 69 ani.

„Screen International”, una dintre cele mai importante publicatii din industria filmului, scria recent despre palmaresul festivalului si influenta pe care TIFF-ul o are asupra dezvoltarii orasului. Primaria Cluj-Napoca este prima autoritate locala din Romania care sustine financiar digitalizarea unui cinematograf – Cinema Victoria, una dintre locatiile TIFF. „Mai mult, orasul – cel de-al doilea ca marime din Romania, dupa Bucuresti, va deveni un centru al productiei audiovizuale prin dezvoltarea Centrului Regional pentru Industrii Creative (cunoscut drept „Buftea de Cluj” - n.n.) cu finantare prin fondurile de dezvoltare europene”, se arata in articol.



Primirea echipei, salile pline si atmosfera din timpul festivalului i-a impresionat pe invitatii speciali ai TIFF. „Am petrecut doar trei zile aici, dar au fost trei zile foarte fericite. Am descoperit ca Romania nu e atat de departe de Cehia, cum pare pe harta. Mi-am dat seama ca suntem mult mai apropiati decat mi-am inchipuit. Am calatorit in foarte multe tari, dar aici m-am simtit fericit. M-a emotionat foarte mult numarul de spectatori de la filmul meu, un film deja vechi. M-am simtit rasfatat la TIFF”, a spus Jiří Menzel, distins cu Premiul pentru intreaga cariera la TIFF.

„Este prima data cand vin aici. E dificil sa vii aici dupa Cannes, dar sunt foarte fericit sa fiu aici pentru ca e multa energie si un public tanar numeros. De asemenea, toata lumea se bucura ca realizatorii de film fac Q&A-uri minunate, mult mai lungi decat in alte parti. Festivalul acesta e foarte democratic. Poti sa vezi regizori faimosi band o bere cu spectatorii”, a declarat Frédéric Boyer, directorul Festivalului de Film de la Tribeca si membru al juriului Competitiei.

„Pentru mine, e uimitor sa vad ca lunea, la ora 15.00, sunt atat de multi spectatori in cinematografe. Cred ca de aceea exista acest festival”, a spus regizorul György Pálfi (Taxidermia), membru al juriului.

„Am facut parte si din juriul unor festivaluri mari, precum cel de la Cannes, de la Venetia sau Berlin, dar filmele nu au fost asa de bine alese ca la TIFF. Aici competitia este foarte puternica, iar filmele sunt mai bine alese decat la competitiile mai mari” - Lynda Myles, producatoare britanica, fost director al Festivalului International de Film de la Edinburgh, membra a juriului TIFF 2013.

Jay Weissberg, critic de film al celebrei publicatii americane „Variety”, a declarat, citat de Digi24, ca „Acest festival este unul dintre cele mai importante din circuitul festivalier. Eu merg la unul sau doua festivaluri de film in fiecare luna, pe tot parcursul anului. intotdeauna am spus ca TIFF-ul este locul in care de, cel putin 2-3 ori in timpul festivalului, sunt treaz cand rasare soarele, pentru ca stau intr-o cafenea vorbind cu colegi si prieteni. Este un sentiment frumos, este ceea ce ar trebui sa fie de fapt cinematografia, este ceea ce de fapt ar trebui sa fie un festival de film”.

TIFF Sibiu va avea loc intre 19 si 23 iunie, iar TIFF Miercurea Ciuc, intre 26 si 30 iunie.