Crime ciudate si o escrocherie geniala care face toti banii. „Headhunters”/ „Vanatorii de capete” este un thriller politist bazat pe romanul scriitorului norvegian Jo Nesbo, cel mai bine vandut roman-thriller din 2008 si va intra in cinematografe vinerea aceasta, 22 iunie. Unul dintre cei apreciati headhunteri din Norvegia - recruteaza angajatii pentru pozitiile-cheie ale unei companii, are inca un job, „de noapte”: fura obiecte de arta.
In rolurile principale, Aksel Hennie - unul dintre cei mai populari si reprezentativi actori din Norvegia si Nikolaj Coster-Waldau, cunoscutul actor din serialul HBO de mare succes „Game of Thrones”. Este al treilea lungmetraj al regizorului norvegian Morten Tyldum, ale carui filme fac sali pline. Nesbo este al doilea in topul celor mai tradusi autori din toate timpurile. „Headhunters” este distribuit in Romania de Independenta Film.
Povestea il are in prim-plan pe Roger Brown (Aksel Hennie), care, in afara de faptul ca este scund, este un om care aparent are de toate: este printre cei mai de succes headhunteri din Norvegia, este casatorit cu extrem de frumoasa Diana (Synnove Macody Lund), proprietara unei galerii de arta si locuieste intr-o vila magnifica. Dar, ca sa reziste financiar, are inca un job, „de noapte”: fura obiecte de arta.
La un vernisaj, sotia i-l prezinta pe Claes Greve (Nikolaj Coster-Waldau) care, cu trecutul sau de soldat de elita si cu experinta sa in industria electronica, este candidatul perfect pentru postul de CEO al companiei Pathfinder, companie pentru care Roger tocmai recruteaza. Claes se afla, de asemenea, in posesia unui tablou de valoare, Calydonian Boar Hunt, de Rubens, una dintre cele mai cautate picturi din istoria artei moderne. Roger vede acum sansa de a scapa pentru totdeauna de problemele financiare - si incepe sa planifice cea mai mare lovitura a sa. Se pare insa ca si Greve face un joc. Cand Roger patrunde in casa lui, gaseste ceva care ii bulverseaza complet viata si, in curand, va trebui sa lupte pentru supravietuire...
„Tarantino se intalneste fratii Coen in romanul politist al lui Nesbo”, scrie revista Politiken, din Danemarca. „Un Jo Nesbo spumos, care ridiculizeaza parvenitii si ne prezinta cea mai animalica decadere din istoria literara a Norvegiei.” (Fædrelandsvennen). Pentru Time Out, „Headhunters” este o „rafala de adrenalina”, fapt in mare masura datorat subiectului conceput de scriitorul Jo Nesbo, un autor de romane politiste apreciate international.
Ecranizarea unui astfel de roman nu putea sa fie semnata decat de Morten Tyldum, consacrat ca unul dintre regizorii norvegieni cu cea mai mare priza la public, atat pentru filmele de televiziune realizate cat si pentru lungmetrajele sale. „Cu ”Vanatorii de capete” am dorit sa amuz prin miscare si provocarea reflectiei. Este un film cu o poveste mare de spus, dar care nu se teme sa te faca sa razi sau sa te tina in suspans. Este acel gen de film care vrea mai mult decat sa fie uitat repede, nu ca popcorn-ul pe care il termini cand pleci de la cinema", spune Morten.
Cat despre cei doi actori pe care i-a ales sa interpreteze rolurile principale in filmul sau, Tyldum spune: „Primele mele alegeri pentru distributie au fost Nikolaj Coster-Waldau si Aksel Hennie, doi dintre cei mai importanti actori din Scandinavia. Aveam acum premisa de a crea un film cu pumni si nerv.”
Primul dintre acestia, Aksel Hennie, este unul dintre cei mai populari si reprezentativi actori din Norvegia, cunoscut din aparitiile sale in Max Manus (2008) si in A Somewhat Gentle Man (2010). Aksel a primit premiul pentru Cel mai bun actor norvegian la Amanda Awards si la Kosmorama Film Festival, si a fost apreciat si in cadrul altor numeroase festivaluri internationale de marca. Are o cariera impresionanta atat in teatru, cat si in film, recent jucand in pelicula britanica Age of Heroes, de Adrian Vitoria.
Aksel a jucat rolul principal intr-o serie de filme norvegiene, printre care Jonny Vang (2003), Buddy (2003), Hawaii, Oslo (2004) si Uno (2004), la care a fost atat regizor, cat si scenarist. Cariera sa a inceput sa creasca dupa Jonny Vang si blockbuster-ul Buddy, de Morten Tyldum - regizorul lui Headhunters, cand a devenit cel mai popular tanar actor din Norvegia. Cu recenzii excelente si o vanzare de 280.000 de bilete, Buddy a avut un succes imens in Norvegia. A castigat in acelasi an Premiul Publicului la Festivalul de Film Karlovy Vary si a fost cel mai bine vandut film norvegian nivel international.
„Voiam sa fac un film de suspans in spiritul lui Jo Nesbo, care sa-ti taie rasuflarea si aveam nevoie de un actor cu un registru exceptional. Pentru mine, Aksel a fost singura optiune pentru rolul principal”, spune Morten.
Nikolaj Coster Waldau, interpretul rolului lui Clas Greve in film - cel de la care Roger vrea sa fure tabloul semnat de Rubens -, este unul dintre actorii danezi cu cele mai mari succese internationale. Si-a castigat recunoasterea internationala atunci cand a jucat rolul principal in serialul de televiziune american New Amsterdam (2008). Pe langa personajul din Vanatorii de capete, el joaca in serialul de mare succes Game of Thrones (HBO). Actorul a crescut intr-un sat mic din sudul insulei Zealand, inainte de a fi prins de “microbul” actoriei la Næstved College.
A studiat apoi la National School of Theatre din Copenhaga, iar debutul in film a venit cu rolul principal din Nightwatch (1994), al lui Ole Bornedal, care a dus la o afirmare imediata, atat in Danemarca, cat si la nivel international. Ambitia sa de a juca in productii internationale se realizeaza cu roluri in filme importante, cum ar fi Black Hawk Down (2001), Wimbledon (2004) si Kingdom of Heaven (2005), inainte de rolul John Amsterdam din serialul New Amsterdam (Fox TV). In Norvegia, el jucase anterior un personaj-cheie in The Kautokeino Rebellion (2008).
Synnove Macody Lund (Diana Brown) este jurnalista si fost model. Vanatorii de capete marcheaza debutul ei ca actrita.
Imaginea filmului „Headhunters” este semnata de John Andreas Andersen, castigatorul unui Amanda Award pentru lungmetrajul Upperdog.(2009), iar alaturi de scriitorul Jo Nesbo, la scenariul filmului au mai lucrat Lars Gudmestad, care a colaborat anterior cu Tyldum la Buddy, si Ulf Ryberg, care a semnat anterior al treilea film din trilogia Millennium, The Girl Who Kicked the Hornet’s Nest, seria TV SUEDIA Lasermannen si Darkness, episodul Wallander. Filmul este o co-productie Friland, Yellow Bird si Nordisk Film AS.
In prima saptamana pe crane, „Headhunters” va rula in cinematografele Studio, Hollywood Multiplex, Grand Cinema Digiplex Baneasa si Cinema City, in Bucuresti, Cinema Victoria, in Cluj si Cityplex, in Constanta.
Vanatorii de capete: o escrocherie geniala care face toti banii
label
Evenimente
calendar_month
2012-06-22, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:00
history_edu
Silviu Marinescu