CE SE INTAMPLA DE VALENTINE'S DAY?

1/1654
label Muzica autorenew 29 Sep 2025, 16:53
De Valentine’s Day site-ul BestMusic ii cheama pe toti indragostitii de … muzica buna la o seara cu Mihnea de la Luna Amara. Mihnea nu canta, ci pune muzica in Club Utopia, de la 20:30. Intrarea e libera.

Tot pe 14 februarie BestMusic transmite on-line cele mai frumoase cantece de dragoste. Si anunta rezultatele sondajului “Cel mai siropos cantaret”. Mai aveti vreme sa votati!


Ca de obicei, Tapinarii sunt Anti Valentine’s Day. Ei canta in Club A intr-o saptamana pornita impotriva acestei sarbatori importate. Le tin isonul Truverii, cu un spectacol de farse si muzica traditionala si medievala despre femeie si barbat. Vineri, tot in Club A Daniel Fat parodiaza dragostea, in Anti-Valentine’s Week.

Majoritatea sunt insa pentru ziua indragostitilor. ProFm ofera Serviciul Livrari Concerte Live direct la domiciliu. Alexandra Ungureanu, Alb Negru, 3SE, Impact si Vita de Vie vor fi prezenti sub balconul celor care vor avea puterea sa-l convinga pe baiatul cu tolba plina de sageti amoroase ca jumatatea lor este cea mai speciala dintre toate…

Europa FM ofera 10 zile de iubire! Cele mai frumoase zile de iubire se traiesc la postul de radio, din 14 februarie, de Valentine’s Day, pana pe 24 februarie, de Dragobete. Indragostitii pot pleca acasa cu muzica de dragoste a momentului, adunata pe compilatia Number 1 Love Songs, marca Europa FM. Se pot indulci cu bomboane de ciocolata si pot castiga premii, daca se inscriu pe site-ul postului de radio.

Bestmusic.ro