Castelul Bánffy (sau Castelul Bánffy de la Bontida) este un ansamblu arhitectonic construit de familia Bánffy in comuna Bontida, judetul Cluj, denumit adesea "Versailles-ul Transilvaniei".

Prima atestare documentare a castelului dateaza din secolul XVI, cand, potrivit unui raport militar (1680) exista un sistem de fortificatii care inconjura conacul. Se banuieste insa ca pe acest loc a existat o resedinta nobiliara inca din secolul XIV, iar constructia la castel a inceput in 1437, cand baronul Banffy a primit din partea regelui Albert permisiunea de a-si ridica o cetate, si a fost finalizata in 1543. Stilurile cele mai vizibile in structura ansamblului sunt cel renascentist si cel baroc.

Denes Bánffy (1638-1674), comite de Dabaca si Cluj si consilier al principelui Transilvaniei Mihai Apafi I a fost cel care a initiat constructia ansamblului la aceste dimensiuni, sub controlul arhitectului italian Agostino Serena.

Mostenitorul sau, Denes Bánffy II a initiat recontructia castelului, incepand din 1745 in stil baroc, dupa planurile arhitectului vienez Joseph Emmanuel Fischer von Erlach. In prima faza reconstructia s-a concentrat asupra curtii de onoare din fata cladirii portii, inspirandu-se din arhitectura baroca vieneza au fost create noi cladiri: manejul, grajdul, remiza si locuintele servitorilor. Tot el a dat o noua forma castelului, sub forma a doua aripi asezate in pozitia literei U.

Bontida - Intrarea principala in incinta castelului Bánffy (1940-1944). In 1850 arhitectul A. Kagerbauer a ridicat o noua aripa a cladirii, tot in secolul XVII sculptorul Johann Nachtigall a transpus "Metamorfoza" de Ovidiu in grandioase statui de piatra care decorau poarta.

Jozsef Banffy a decis demolarea turnului de poarta in 1820, unind curtea renascentista cu cea baroca, iar din piatra rezultata a fost ridicata moara de apa din apropiere. Totodata el a decis si transformarea parcului baroc intr-unul romantic, specific englezesc.

Imobilul a fost serios afectat la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, cand trupele germane aflate in retragere, au atacat, jefuit si incendiat intreg ansamblul. A fost distrus intreg mobilierul, bine-cunoscuta galerie de portrete si biblioteca. Baronul Nicolae (Miklós) Bánffy, proprietarul castelului la acel moment si ultimul proprietar al castelului, initiase o negociere a Ungariei cu Romania pentru ca ambele state sa schimbe tabara si sa intoarca armele impotriva Germaniei, devastarea castelului se considera a fi o actiune de vendeta a guvernului german la adresa baronului.

Intr-o latura inca functionala a castelului a fost instalata in anii 1950 Cooperativa Agricola de Productie ("C.A.P.") Bontida. Nationalizarea si lipsa oricarei intretineri a cladirilor si parcului au dus la degradarea grava a castelului. Satenii au folosit caramizile castelului drept material de constructie. Muzeul de Arta din Cluj-Napoca a reusit sa salveze statuile din parcul odinioara baroc, depozitandu-le in cadrul institutiei (sectia donatii, str. I. C. Bratianu), unde se gasesc si astazi.

In perioada anilor 60 Directia Monumentelor Istorice a incercat reabilitarea castelului, dar din lipsa de fonduri nu a putut efectua nici o actiune concreta in acest sens. Castelul a fost folosit mai departe ca depozit de materiale de constructii, iar parcul a devenit treptat in pasune, copacii devenind lemn de foc.



Dupa caderea regimului comunist a inceput restaurarea ansamblului. Decisiva in acest sens a fost colaborarea intre "Institute of Historic Building Conservation" din Marea Britanie, Oficiul pentru Protectia Patrimoniului Cultural din Ungaria si Ministerul Culturii si Cultelor din Romania. Lucrarile de restaurare s-a facut sub inaltul patronaj al Printului Charles de Wales, care a vizitat in mai multe randuri santierul.