Constructia destinata in 1885 Scolii profesionale de padurari, cum era denumit in acea perioada actualul Liceu Silvic, aceasta exista inca din timpul ocupatiei turcesti, fiind cunoscuta sub numele de "Casa de vanatoare", pentru ca sub dominatia austriaca sa se numeasca "Castelul de vanatoare al contelui Mercy". Existenta Casei de vanatoare este mentionata cu ocazia marii epidemii de ciuma din Timisoara (1738-1739), in timpul careia au pierit circa 1 000 de persoane din cei aproximativ 6 000 de locuitori cand, "pentru a separa populatia bolnava de cea sanatoasa au fost amenajate spitale (…) folosindu-se pentru aceasta si Casa de vanatoare".

Cu ocazia sapaturilor facute pentru fundatia cladirii, pe langa oseminte omenesti si fragmente de arme s-au gasit bani de argint cu efigia Sfintei Maria, din 1503, monede din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, care purtau emblema "Herzog von Brandemburg", o mare cantitate de monede de argint din timpul imparatului Leopold (1658-1703), precum si bani de bronz din vremea imparatesei Maria Tereza si a imparatului Franz Josefh.



Forma initiala a cladirii era octogonala. Din cateva fotografii facute la sfarsitul secolului al XIX-lea iese in evidenta caracterul arhitectural turcesc. Se presupune ca in anul 1763, pavilionul a fost supus unei renovari, deoarece aceasta data a fost gasita incrustata pe o grinda a acoperisului, cu ocazia demolarii in 1901 a vechii constructii, pentru a se ridica cladirile actuale. Iata cum este descris, in cartea lui Franz Liebhardt "Temeswarer Abendgerprach. Historien Bilder und andere Prosa", interiorul pavilionului: "La primul etaj al cladirii se gasea o incapere mare cu un semineu urias (probabil sala de mese), de unde patru usi duceau in incaperi mai mici, unde vanatorii - mai intai osmanlaii si apoi crestinii - puteau sa se refaca prin somn dupa emotiile vanatorii si excesele culinare. De la parter la etaj mai ducea si o scarita dosnica".

Aici s-au intalnit, in 1849, generalul Bem, conducatorul armatei revolutionarilor lui Kossuth, ranit fiind, cu generalul Dembinski, de la care a preluat comanda trupelor.

Pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, Castelul de vanatoare devine loc de petrecere. Intr-o monografie a Timisoarei din 1900 citim: "Cei care in secolul trecut, pe langa excursie voiau sa si danseze se duceau la Padurea de vanatoare. Acesta a fost cel mai vizitat loc de agrement. In mijlocul unei paduri frumoase de stejar se gasea un restaurant spatios cu o sala de dans rotunda, dar care pe la sfarsitul secolului intra in declin, deoarece fiind la o jumatate de ora de oras vizitatorii trebuiau sa-si intrerupa petrecerea pentru ca portile cetatii se inchideau la ora 9 seara. Degeaba au insistat cetatenii pe langa comandantul cetatii sa prelungeasca ora de inchidere a portii, acesta n-a cedat, ci a admis doar ca in ziua carnavalului sa se poata intra pana la 11. Actualmente in cladire se gaseste Scoala profesionala de padurari".