CETATEA NOBILIARA A FAMILIEI CANDEA

calendar_month 31 Oct 2007, 00:00
Avizul Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice a stabilit ca functiune a ansamblului cel de complex turistic cu grade diversificate de confort, putand sa asigure cadrul necesar si pentru intruniri stiintifice culturale, de afaceri sau comemorative.
Functie de importanta vestigiilor pastrate si de posibilitatile de amenajare, fiecare cladire a capatat destinatii specifice. a. Palatul
Este o cladire in forma de L, primul nivel fiind partial ingropat in pamant, avand spatiile acoperite cu bolti din piatra sau caramida si cu ancadramentele catorva usi din piatra de factura renascentista, constituind cea mai veche parte a ansamblului (ridicata peste urmele unei cladiri anterioare) datand din secolul XV. In incaperile din latura paralela cu raul care sunt si cele mai mari si spectaculoase se vor amenaja o crama si un salon de ceai. Subsolul laturii perpendiculara pe rau va avea destinatii utilitare, depozit de vinuri, prepararii, bucatarii si oficiul.
In parterul propriu-zis - al doilea nivel - refacut in mai multe randuri si care conserva in latura paralela cu raul spatii acoperite cu bolti de factura baroca (datand probabil din sec. XVII) se vor amenaja receptia si diverse saloane iar in aripa perpendiculara pe rau restaurantul cu oficiul si grupul sanitar.
Ultimul nivel, mansardat, va adaposti cazarea, putandu-se amenaja cca. 14 camere si apartamente, avand suprafete generoase cu grupuri sanitare corespunzatoare.
Legatura intre caturi este asigurata prin doua scari amplasate in capetele opuse, din care una legata direct de receptie, iar a treia scara leaga parterul cu incaperile destinate publicului de la primul nivel.
b. Auditoriul
Va fi amenajat in fosta capela, putand adaposti reuniuni de 20 - 30 de persoane pentru conferinte, proiectii de filme sau recitaluri (muzica, poezie, teatru etc.), in conditii optime de auditie sau vizibilitate.
c. Discoteca
Amenajata in fostul grajd construit la sfarsitul sec. XVII va adaposti la parter hall-ul de acces, sala de dans, un bar, garderoba si grupurile sanitare. Al doilea nivel, va avea o supanta cu mese lasand ca spatiul pentru sala de dans sa aiba inaltimea intregii cladiri. Discoteca este destinata indeosebi tineretului care va avea posibilitatea sa gaseasca locuri de cazare, cu un confort redus, in anexa.
d. Anexa
Cladirea dateaza de la sfarsitul sec. XIX fiind si cea mai modesta din intregul ansamblu.
La parterul ei se vor amenaja, depozite de alimente, spatii de preparari, calcatorie si uscatorie, oficii, un birou administrativ, un garaj, precum si receptia, cu restaurant expres pentru publicul cazat la etaj.
In etajul mansardat sunt prevazute spatii de cazare pentru camere cu patru paturi (suprapuse) sau cu doua locuri avand in capete grupuri sanitare comune (WC-uri si dusuri). Patru camere, cate doua la fiecare capat vor fi dotate cu grupuri sanitare modeste.
In capetele cladirii sunt amplasate scarile de evacuare, iar sala de mese este legata cu holul de la etaj printr-o scara libera.
e. Utilitatti
Cladirile sunt prevazute toate a avea incalzire centrala, fiecare avand cate o centrala proprie alimentate cu gaz butan de la doua rezervoare ingropate, amplasate intr-o zon retrasa a incintei.
Apele uzate de la grupurile sanitare, bucatarii, oficii, spalatorii etc. vor fi canalizate si deversate intr-o fosa vidanjabila langa rezervoarele de gaz.
Iluminatul interior si exterior va fi electric.
f. Amenajari exterioare
Incinta va avea unite cele doua accese cu o alee carosabila din care se va asigura accesul la cladiri, la cele doua parcaje (pentru public si pentru salariati) la garaj si la platforma cu rezervoarele de gaz si fosa vidanjabila.
Terenul incintei, amenajat sub forma de peluza, se va planta, pe langa arborii existenti cu grupuri de copaci de diverse esente si va fi agrementata cu partere de flori, bazine de apa, alei. In zona cuprinsa intre discoteca si anexa se vor putea amenaja terenuri de joc, daca se dovedesc a fi necesare.
Noutati




