BARCELONA, TARAMUL BUCURIEI

calendar_month 24 Dec 2007, 00:00
Indiferent de starea cu care ajungi acolo, indiferent de ganduri, de experiente, sau de trairi Barcelona iti face cunostinta cu bucuria, in stare pura. Descoperi acel sentiment, pe care-l regasesti in privirea unui copil, cand primeste, in sfarsit, o jucarie la care a visat de mult. E metafora vie, o destinatie fascinanta, pe care o poti descoperi fara mari eforturi.
Un sejur in magicul oras costa in jur de 500 de euro.
Amintirile cu care ramai fac insa toti banii, fie doar pentru unicitatea lor, fie pentru ca sunt construite exclusiv in jurul termenului impresionant.
Am ajuns acolo, fara o pregatire atenta a vacantei. Nu as fi avut timp probabil sa construiesc un itinerariu, pentru ca, la fiecare pas, descoperi ceva nou, care te rapeste din drumul tau.
Orasul lui Gaudi are ce oferi pana si celor mai sceptici vizitatori.
E cam greu sa dezvolti comentarii rautacioase, daca ai grija sa eviti pe timpul noptii cateva cartiere de la periferie, populate de personaje care s-ar putea sa arate un interes deosebit pentru portofelul dumneavoastra.
Inca din prima zi ne-am aruncat pe stradutele orasului pentru a incerca sa descoperim cat mai multe din obiectivele orasului. Evident ca nu am reusit sa vedem nici macar un sfert din ce ne-am propus de la inceput pentru ca, cel putin in zona centrala, pana si cel mai mic magazin iti fura atentia. Si exista riscul sa te trezesti in ultima zi si sa-si dai seama ca nu ai bifat cateva opriri obligatorii in Barcelona.
Orasul catalan inseamna arta, istorie, eleganta, gastronomie, shopping toate legate de conceptul de unicitate. Si fiecare dintre acestea sustin cateva locuri care nu trebuie ratate.
Barcelona e intai de toate descrisa ca fiind orasul lui Gaudi, arhitectul ale carui creatii surprind orice privire.
Sagrada Familia (Familia sacra), celebra opera a acestuia, te lasa fara cuvinte. Si asta doar pentru 8 euro, cat costa biletul de intrare. E de preferat sa nu o cautati in weekend, si sa alegeti o zi oarecare din saptamana, pentru a va putea bucura cum se cuvine de aceasta catedrala, care iti taie respiratia. La sfarsit de saptamana e asaltata la propriu de turisti, unii dintre ei ramanand ore in sir blocati langa Fatada Nasterii sau Fatada Pasiunii.
Pe Gaudi l-am mai descoperit si in parcul Guell. Modul in care artistul reusea sa transforme bucuria intr-o lucrare de arta e, parca, mai evident aici. Parcul e colectie fascinanta de terase din mozaic fin si de casute.
Ultimul contact vizual cu opera acestuia l-am avut in Paseing de Gracia, unde La Predera, ultima constructie a arhitectului inainte de a se apuca de Sagrada Familia, socheaza la propriu prin faptul ca-ti lasa senzatia ca se afla tot timpul in miscare.
E doar o iluzie optica care nu face altceva decat sa-ti reaminteasca ca tu esti cel care trebuie sa se puna in miscare pentru ca mai sunt foarte multe de vazut.
Apropo de deplasare, nu e recomandat sa inchiriati sau sa vizitati orasul cu ajutorul unei masini. Nu e un trafic haotic, dar uneori pierzi foarte mult timp pentru in cautarea unui loc de parcare. Si apoi nici nu-ti vine sa faci opriri din 10 in 10 metri.
Te mai poti trezi si cu masina luata pe sus, daca in parcarile cu taxa, cele semnalate printr-o banda albastra, nu platesti taxa imediat si nu pui biletul primit, la vedere, in parbriz. De aceea e recomandat un abonament la autobuzul turistic.
Acesta circula pe trei rute, Nord, Sud si Forum si are opriri in 44 de obiective turistice obligatorii, printre care si Futbol Club Barcelona.
Un bilet costa 19 euro pe zi sau 23 de euro pe 2 zile, iar partea buna e ca puteti sa schimbati rutele cand doriti. Odata cu abonamentul de "Bus turistic" se acorda si un carnet de reduceri, care poate fi folosit atat pentru intrarile la muzee, la restaurnate, fast-fooduri sau magazine de arta, precum si la telefericul Montjuic.
O oprire obligatorie e Rambla, aleea pietonala asezata intre statuia lui Columb si fantana Font de Canaletes. E locul de plimbare preferat al turistilor, dar si al hotilor de buzunare, asa ca aveti grija cum "cascati" ochii.
Un alt lucru de care trebuie sa aveti grija e bugetul, mai ales daca sunteti un adept al cumparaturilor. Spania este patria unor branduri celebre, precum Zara, Mango, Adolfo Gominguez sau Gomello, insa asta nu inseamna ca nu o sa gasiti lucruri de calitatea pentru toate buzunarele. Zonele recomandate acestor activitati sunt Plaza Cataluna, Cartierul Gotic si Paseo de Garcia.
Gurmanzii vor descoperi o oaza de fericire in piata Mercat de la Bogueria, unde gasiti tot ce trebuie pentru o masa, de la capsuni zemoase la homari vii. Si paletta, o specialitate din carne cruda tinuta in lemn.
Dar nici restaurantele nu ii vor dezamagi. Iar cu zece euro poti lua un pranz copios, daca nu nimeriti intr-un restaurant de lux. Partea buna e ca majoritatea au menul afisat la intrare si poti sa-si dai seama imediat daca ai nevoie de un imprumut la o banca pentru o masa
Noutati




