CAPITALA CELOR TREI IMPERII

calendar_month 10 Dec 2007, 00:00
Datorita influentelor atat de diferite, influente fie cu caracter religios, cultural sau istoric, Istanbulul este un oras de care iti este foarte simplu sa te indragostesti. Este o destinatie perfecta pentru Sarbatorile de Iarna, datorita climei blande si a multiplelor posbilitati de petrecere a timpului liber.
Este singurul oras al lumii care se intinde pe doua continente: Europa si Asia.
Era cunoscut in Antichitate sub numele de Anthusa a Infloritor, apoi in anul 658 I.C. grecii l-au botezat Bizantion. In secolul al II-lea romanii l-au numit Noua Roma ca dupa aceea, in 330 orasul de pe malurile stramtorii Bosfor si ia numele imparatului Constantin cel Mare. In Evul Mediu arabii il cunosteau drept Orasul Fericit, slavii ca Orasul Tarului, iar turcii din 1452 i-au dat numele pe care il poarta si astazi.
Fascinatie si diversitate
Orasul vechi si orasul nou, monumentele romane aflate in imediata apropiere a celor mai cunoscute moschee ale lumii, femeile cu voal si tinerii imbracati modern, hotelurile luxoase, gandirea proeuropeana si traditiile unei religii cu radacini bine infipte si foarte rigide, sutele de mii de turisti, bazarurile, preturile mici si peisajele tulburatoare - toate isi aduc aportul la frumusetea acestui oras.
Istanbulul este cuceritor iar perioada Sarbatorilor de Iarna reprezinta o o optiune perfecta pentru a petrece cateva zile in mijlocul unui oras plin de viata. Metropola este impartita in doua de stramtoarea Bosfor. In partea europeana se afla si centrul istoric cu stradute inguste si drepte care se intretaie si incolacesc in jurul caselor, cafenelelor sau a restaurantelor.
Tot aici, in centrul istoric se afla Moscheea Albastra, una dintre cele mai mari atractii ale orasului precum si Aya Sofia - celebra biserica bizantina transformata in moschee si devenita in secolul trecut muzeu. Moscheile Beyazid, Sehzade, Selimiye, Sultanahmet, Salaleymaniye reprezinta de asemenea importante puncte de atractie ale zonei.
Atractii - nu trebuie ratate!
Moscheea Albastra a fost construita intre anii 1609- 1616 de catre arhitectul Mehmet Aga. Ahmet I a ctitorit moscheea atat cu scopul de a infatisa lumii ca si-a depasit predecesorii, cat si ca tribut adus superioritatii islamului.
Este numita Moscheea Albastra datorita placajelor decorative interioare din faianta bleu si alba. Este una dintre cele mai frumoase cladiri ale Istanbulului si este cunoscuta ca fiind cea mai celebra si cea mai vizitata cladire de acest gen din tot orasul.
Catedrala Sfanta Sofia este una dintre cele mai frumoase creatii arhitecturale din Turcia. A fost fondata de Constantin si reconstituita de Iustinian in secolul al VI-lea. Biserica are un dom de 55 de metri inaltime cu un diametru de 31 de metri. Traditia spune ca zona din jurul tronului imparatului era centrul oficial al lumii.
Palatul Topkapi este format din mai multe cladiri mici, construite de-a lungul secolelor de diferiti sultani ai Imperiului.
In interior pot fi vizitate biserica Hagia Eirene, Muzeul de Arheologie, Haremul Imperial, Turnul Justitiei, pavilionul Sfintei, grajdurile si trezoreria. Fiecare sultan a modificat cladirea dupa nevoi, unitatea sa arhitecturala, atat cat a existat, fiind afectata de patru incendii de proportii. Singurele cladiri originale ramase de pe vremea lui Mahomed I sunt Raht Hasinesi si Pavilionul cu placi de ceramica.
Palatul Dolmabahce este considerat o copie a Palatului Versailles din Franta datorita asemanarii stilurilor arhitecturale. Palatul a devenit noua resedinta a sultanilor dupa Palatul Topkapi.
Baia Suleyman este cea mai vestita baie a orasului si are o vechime de peste 500 de ani. Este o baie mixta dar merita sa dati cei 30 de euro pentru a simti efectele si placerea unei bai turcesti. Pentru un masaj ca la carte va trebui sa mai platiti aproximativ 20 de euro.
Marele Bazar si Bazarul Egiptean sunt locul unde puteti aplica principiul tocmelii. Marele Bazar este atat de mare inca probabil va veti rataci prin multimea de alei impresurate de buticuri si tarabe.
Noutati




