Daca la inceputul anului 2007, Sibiul avea disponibile 2.100 de locuri de cazare, majoritatea in hoteluri, anul acesta, capacitatea de cazare a turistilor a crescut la peste 3.500 de paturi. Locurile sunt disponibile in 107 unitati de cazare, insumand aici hoteluri, hosteluri, moteluri si pensiuni.
Potrivit reprezentantilor Primariei, cel mai mare hotel deschis in acest an este Roberts, care inchiriaza camere de 3 si 4 stele.
Deschis pe strada Charles Darwin, hotelul fost de la inceput urmarit de scandaluri. Unitatea hoteliera ii apartine fiicei presedintelui Curtii de Conturi, Emil Citrea si a distrus o buna parte din parcul care se afla in zona. Ianina Citrea, casatorita Roberts, cu un cetatean de origine American, a negat, in urma cu doi ani, ca va construe un hotel intr-o zona linistita de case, declarand atunci, pentru SIBIANUL, ca va deschide doar o pensiune lacto-vegetariana. Anul acesta, pe locul respectiv este de fapt cea mai mare unitate hoteliera deschisa anul acesta, cu 29 de camere de trei si patru stele, un restaurant de 30 locuri, un bar, si o sala de conferinta si evenimente organizate, de 40 locuri.
Potrivit unui studiu european, Sibiul se afla in topul primelor 33 de orase turistice culturale din Europa. Acest tip de turism a cunoscut cea mai mare crestere in Europa, in ultimul timp. Turistii nu aleg insa mereu sa petreaca perioade lungi in orasele turistice si cauta oferte pentru mini-vacante de pana la cinci zile in care pot descoperi cat mai mult din specificul si cultura locurilor. Conceptul de City Break este unul nou la noi in tara si presupune organizarea unor excursii intr-un oras pe durata unui sfarsit de saptamana. in opinia specialistilor, Sibiul este unul dintre orasele in care un astfel de proiect ar putea fi implementat cu succesa, spune Sergiu Olteanu, purtator de cuvant al Primariei Sibiu.
Biroul specializat pe domeniul turistic din cadrul Primariei Sibiu a inventariat anul acesta 107 unitati de cazare autorizate sau in curs de autorizare care ofera turistilor 3.559 de locuri de cazare. Si in domeniul unitatilor de alimentatie publica s-a inregistrat o crestere, in prezent fiind inventariate 106 astfel de cafenele si restaurante, care ofera 13.430 de locuri atat in spatii inchise, cat si pe terase. Sibiul a demonstrat incepand cu anul 2002 ca detine un potential economic deosebit, iar din anul 2004, odata cu primirea titulul de capitala culturala europeana Sibiul s-a mobilizat foarte bine si in domeniul turistic. Sibiul are premisele pentru dezvoltarea in acest domeniu care i se potriveste foarte bine orasului nostrua, afirma Klaus Johannis, primarul Sibiului.
Sursa: Gandul
SIBIUL POATE PRIMI PESTE 3.500 DE TURISTI SIMULTAN