Travel: Viziteaza Castelul Szentkereszty din Arcus!
3/36155
calendar_month 04 Mar 2015, 00:00
In cazul in care castelele de demult te fascineaza si iti place sa le descoperi povestile cu iz de trecut, afla ca nu e nevoie sa calatoresti pana in Franta, Germania sau Portugalia pentru a descoperi astfel de constructii cu arhitecturi incantatoare si privelisti de basm.

La noi in tara se afla foarte multe castele pitoresti, insa multe dintre ele sunt prea putin cunoscute, pentru ca nu sunt inluse in circuitul turistic, iar in cel mai rau caz, acestea sunt in stare avansata de degradare pentru ca interesul pentru conservarea si redarea lor circuitului turistic e prea scazut. Chiar si in aceste conditii, exista totusi cateva exemplare bine conservate, care impresioneaza prin tinuta lor.

Un astfel de exemplar este si Castelul Szentkereszty din Arcus (Covasna) care, chiar daca iti face limba sa se impleticeasca daca incerci sa ii pronunti numele, te va impresiona la prima vedere. Castelul (in stil neobaroc) a fost construit in anul 1890 de catre baronul maghiar Bala Szentkereszty. De atunci, cladirea a suferit numeroase transformari, atat in exterior cat si in interior, pastrandu-si insa neschimbata frumusetea.

Soarta fericita a castelului, care nu a cazut victima degradarii in timp, asa cum s-a inamplat cu alte cladiri asemanatoare lui, s-a datorat in mare parte si faptului ca a fost indragit de Nicolae Ceausescu, care l-a transformat in epoca comunista in casa de vacanta.

Castelul este inconjurat de un parc englezesc, care include un lac artificial pe care se pot face plimbari cu barca si livezi de pomi, care ating de multe ori mai mult de 100 de ani. De o frumusete aparte este si capela de pe domeniul castelului, pe care nu o poti rata facand o plimbare prin imprejurimi.
Castelul este deschis vizitatorilor de luni pana vineri (9.00 – 14.30) in timp ce gradina castelului se poate vizita de luni pana duminica intre orele 9.00 – 18.00.

Daca te gandesti sa ajungi aici in viitorul apropiat nu uita sa iti rezervi din timp un loc de cazare in Arcus, aici.

Foto: geo-encyclopedia.com