Anatomia patologica

label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:58 history_edu puscasiu
Anatomia patologica sau morfopatologia este ramura stiintelor medicale care studiaza modificarile structurale produse in organismul uman de diferite boli. Aceste modificari, numite leziuni, sunt de obicei vizibile cu ochiul liber, cand se numesc leziuni macroscopice. Ele intereseaza forma, dimensiunile, culoarea, consistenta diferitelor organe sau tesuturi. Informatii mai exacte se obtin insa prin utilizarea aparatelor optice maritoare, a microscoapelor, care pun in evidenta modificari ale structurii normale a diferitelor tesuturi si organe, dar si ale celulelor sau organitelor celulare (leziuni microscopice).

Toate aceste studii permit recunoasterea intr-un stadiu cat mai timpuriu a bolii care le-a produs, conditie esentiala ca aceasta boala sa fie tratata corect si vindecata. Din aceasta cauza, anatomia patologica reprezinta componenta de baza a stiintei despre boli, a patologiei, termen cu care o si denumesc colegii de limba engleza. Partea sa principala, care denumeste, descrie si clasifica bolile poarta numele de nosologie sau nosografie. Anatomia patologica se preocupa insa si de cauzele sau etiologia bolilor, ca si de mecanismul de producere sau patogeneza lor, asa cum rezulta acestea din aspectul leziunilor. Observatii foarte importante asupra patogenezei rezulta din urmarirea la microscop a modului de constituire a diferitelor leziuni, a histogenezei sau citogenezei lor.

In acest sens, in timpul exercitarii profesiunii sale, medicul indiferent de specialitate, in cabinet, in salon, in sala de operatie incearca sa deduca natura bolii de care sufera pacientul, sa stabileasca diagnosticul, din recunoasterea modificarilor structurale care stau la baza diferitelor tulburari functionale sau simptome care caracterizeaza o boala. Exactitatea diagnosticului, care exprima gradul de pregatire profesionala a medicului este deci in mare masura conditionata de cunostintele sale de anatomie patologica.

Anatomia patologica este insa si o specialitate medicala: de multe ori, cand examenul clinic si diferitele probe de laborator nu reusesc sa stabileasca un diagnostic de certitudine, utilizarea metodelor de studiu ale acestei specialitati realizeaza acest obiectiv. Astazi, si probabil inca mult timp, in numeroase boli, in special in cazul tumorilor, cea mai sigura metoda de diagnostic ramane cea antomo-patologica, examenul microscopic al tesuturilor bolnave.



Scurt istoric al anatomiei patologice

Studii de anatomie patologica, observatii asupra modificarilor structurale produse de boala in organism, s-au facut odata cu aparitia profesiunii de medic. Cand, in societatile primitive, anumite persoane au inceput sa se preocupe de posibilitatea tratarii si vindecarii bolilor si si-au facut chiar o profesiune din aceasta activitate, acesti medici primitivi consemnau din cand in cand sub forma de reprezentari plastice, apoi in scris, leziunile observate. Intrucat medicina era practicata cu precadere de preoti, intelectualii timpului, de cele mai multe ori boala era considerata urmarea pedepsei divine sau a actiunii malefice a demonilor. Ea era tratata prin rugaciune sau exorcisme dar si prin remedii materiale a caror eficienta fusese demonstrata de o practica indelungata. De exemplu, referindu-se la spiritul rau care produce boala, papirusurile egiptene il numesc frate al sangerarii, prieten al puroiului, parinte al umflaturilor aducatoare de moarte, facand prin aceasta o clasificare primitiva dar realista a bolilor.

Cultura greceasca din secolul al V-lea inainte de Christos, printre alte performante intelectuale, a generat si o medicina cu aspecte stiintifice care considera boala un fenomen natural, rezultat al actiunii unor factori nocivi din mediul extern, care tulbura echilibrul principalelor umori ale organismului (sangele, flegma, bila galbena si bila neagra).Aceasta conceptie umorala si integralista despre boala este expusa in special in scrierile atribuite lui Hippokrate din Kos, care contin si numeroase descrieri de leziuni, inclusiv tumorale ( carcinoame, schirusuri ). in secolele urmatoare, s-au acumulat noi observatii, in special in noul centru cultural al lumii, Alexandria, unde, de exemplu, Herophil a imbogatit cunostintele de anatomie si anatomie patologica prin numeroase disectii pe cadavre, uneori chiar prin vivisectii. Noile cunostinte s-au transmis mai ales prin intermediul medicilor greci care au practicat in primele secole ale erei noastre la Roma, care devenise intre timp capitala lumii civilizate.

Sub influenta acestora, eruditul roman Cornelius Celsus, care a trait in primul secol al erei noastre, a consemnat cunostintele medicale ale timpului in cele 8 carti ale tratatului sau despre medicina (De re medicina). El trateaza si importante probleme de antomie patologica, in special o descriere ramasa clasica si valabila pana astazi a inflamatiei acute. Un secol mai tarziu, Claudius Galenus, medicul imparatului filosof Marcus Aurelius, in numeroasele sale lucrari, cum ar fi cele referitoare la localizarea bolilor sau cele despre tumori, trateaza si multe probleme de anatomie patologica, formuland o clasificare deosebit de sugestiva a acestor boli. Scrierile sale au exercitat o coplesitoare influenta asupra medicilor din secolele urmatoare, mai ales din perioada de relativa stagnare stiintifica si culturala a evului mediu. Totusi, si in aceasta perioada, progresul medicinii a continuat mai lent, in primul rand pe seama observatiilor si scrierilor medicilor arabi si persani dar si ale unor medici europeni. Stagnarea mentionata, in medicina a fost in mare parte urmarea faptului ca in aceasta perioada nu se executau decat rar necropsii.