Lumea antica patrundea in Biserica lent si cu mari dificultati. Arta constituia acum, o mostenire, din care Biserica prelua constant anumite elemente, ce puteau sluji la exprimarea revelatiei crestine, pentru a le sfinti. Patrund in Biserica, astfel, elemente incapabile de sacralitate, care nu se conformau sau chiar contraziceau sensul artei sacre, dar care totusi o influentau, marcand-o prin caracterul lor profan, introducand aspectul carnal si senzual sau naturalismul iluzionist al artei antice, specifice paganismuui dar straine de ortodoxie.
Arta profana introducea, astfel, in Biserica niste elemente care injoseau revelatia, care cautau sa o faca mai accesibila dar care deformau invatatura Bisericii, deturnandu-i scopul. Biserica aduce lumii imaginea lui Hristos, imaginea unui om si a unui univers innoite prin intrupare, in timp ce lumea incearca sa introduca in Biserica propria imagine, cea a lumii cazute, a pacatului, a coruptiei, incercand sa o distruga din interior, calea prin care oamenii patrund in Biserica fiin tocmai arta.
In Bizant, influenta exercitata de arta antica asupra imaginii crestine era atat de considerabiila incat i-a determinat pe unii savanti sa vorbeasca despre o renastere a antichitatii; de altfel, atitudinea credinciosilor fata de imagine constituia o arma puternica in mainele celor care se opuneau veneraii imaginilor, existand in afara Bisericii atacuri impotriva imaginii care au contribuit la dezvoltarea si consolidarea curentelor iconoclaste.
Semnificatia si miza luptei contra iconoclasmului ne-o relevezeaza Leonid Uspensky: Catastrofa iconoclasmului a necesitat un efort de rezistenta considerabil, reunirea tuturor fortelor Bisericii, sangele martirilor si al marturisitorilor ei, experienta spirituala si intelepciunea Parintilor aparatori ai icoanelor, credinta de neclintit a poporului dreptcredincios, taria si curajul Episcopilor ramasi fideli Ortodoxiei.
