Bazele teoretice ale psihodiagnosticului

label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:58 history_edu Giurgiu
O revista literaturii privind principala activitate a profesiunii de psiholog clinician scotea in evidenta, acum doua decenii, un intreg spectru de preocupari, dintre care evaluarea si psihodiagnoza detineau cea mai mare pondere (50%), urmate de psihoterapie (30%), de cercetarea stiintifica (30%), de consiliere (5%) si de terapia de mediu si socioterapie (5%) (vezi Ionescu, 1985, p. 51).

Plasarea in top a psihodiagnozei nu este specifica numai domeniului clinic, ci intregului teritoriu al psihologiei aplicate, pentru ca, prin instrumentele ei inalt standardizate, ea ofera o cunoastere de adancime asupra fiintei umane, pe care se pot fundamenta ulterior consilierea, psihoterapia sau ghidarea vocationala. Afirmatia lui Perse (1972, p. 112), conform careia „la ora actuala, examenul psihometric constituie partea cea mai importanta a interventiei psihologului (…) metoda testelor fiind poate singura datorita careia specificitatea si autonomia sa nu sunt contestate” isi pastreaza si astazi valabilitatea, cu mentiunea ca termenul de testare ar trebui completat cu acela mai cuprinzator de evaluare.



impartasim punctul de vedere al lui Kaplan si Saccuzzo (1993, p. iii) care isi exprima „mahnirea pentru ca prea multi studenti din colegii vad cursul de testare psihologica ca plictisitor si nelegat de obiectivele lor sau de interesele lor pentru cariera”. insasi evolutia psihologiei, prin ruperea ei din trunchiul disciplinelor speculativ-filosofice spre cele practic-aplicative, este marcata de intrarea ei in laborator in 1879, prin Wundt si de supunerea la rigoarea stiintifica a experimentului, tendinta continuata de Galton, cu al sau laborator de antropometrie din 1884, sau de J. McKeen Cattell care, in 1888, propunea termenul de teste mintale, ce urmau sa fie aplicate in laboratorul sau de testare.

Recursul la experiment a fost indisolubil legat de apelul la cifra, la cuantificare si masuratoare, care faceau ca psihologia sa isi dezvolte instrumente precise de investigatie, metode din ce in ce mai elaborate de analiza a datelor rezultate, ce confereau cunoasterii psihologice rigoare, exactitate si generalitate. Este deci cu totul surprinzator faptul ca acest curs de evaluare-testare psihologica, care pregateste studentul pentru ceea ce va fi partea fundamentala a profesiunii sale, sa fie gasit plictisitor, ceea ce s-ar putea explica eventual prin faptul ca aceste domeniu de supraspecializare a devenit din ce in ce mai tehnic, incorporand procedee de lucru si proceduri statistice sofisticate, care de multe ori estompeaza frumusetea lui provocatoare. Acest impediment nu poate fi depasit decat prin faptul ca profesorul sa fie el insusi un practician cu multa experienta, astfel incat printre randuri sa se simta freamatul problemelor vii, al implicarii profunde si devotate intr-o profesie care a devenit, prin toate acestea, o vocatie.