Istoria igienei animalelor se confunda cu aceea a medicinii veterinare, definita ca stiinta care studiaza bolile, in scopul prevenirii si combaterii acestora.
In sclavagism, cu 4000-5000 de ani i.e.n., au fost formulate primele reguli de igiena.
Un merit deosebit in dezvoltarea stiintelor medicale veterinare, inclusiv a igienei, l-au avut grecii, care au dat omenirii o serie de mari personalitati, din care, in domeniul abordat, amintim pe Aristotel si Apsyrtos. Aristotel este considerat ca precursorul medicinii veterinare, datorita lucrarilor sale. Acesta a descris in "Historia animalium" obiceiurile animalelor, influenta climei asupra acestora, locurile unde cresc si unele boli, iar in "De generatione animalium" face referiri la ingrijirea animalelor nou-nascute.
Intemeietorul medicinii veterinare este considerat a fi hipiatrul (hipos - cal, iatros -medic) Apsyrtos, care a lucrat in slujba imparatului Bizantului, Constantin cel Mare si a infiintat prima scoala de hipiatri din lume. Opera sa in mare parte originala este superioara lucrarilor ce au fost scrise anterior.
Dintre romani, s-au impus: Varron, Columella si Vegetius. Varron, in lucrarea "De re rustica", descrie unele masuri de igiena si de adapostire a animalelor, emitând in acelasi timp ipoteza existentei in natura a microorganismelor, cauze ale aparitiei unor boli grave. Columella in tratatul "De re rustica", introduce notiunea de medicina veterinara si de veterinar.
