Consideratii generale asupra fenomenului
Situat la granita dintre imprumut si creatie interna, calcul lingvistic este un fenomen pe cat de complex pe atat de interesant, la care limba (prin vorbitorii sai) recurge nu de putine ori pentru a crea noi termeni sau pentru a imbogati semantic cuvintele deja existente. La baza oricarui tip de calc (termen care provine din sfera artelor plastice, unde denumeste operatia de copiere a unei schite sau desen cu ajutorul unei hartii speciale, numite de altfel si hartie de calc) se afla un model strain (cuvant, imbinare de cuvinte etc.), a carui structura (formala sau semantica), respectiv mod de organizare, este reprodusa cu ajutorul materialului lingvistic autohton.
De aceea, calcul a mai fost definit si ca un imprumut indirect sau mascat. Cu toate acestea, exista, cum vom vedea, o deosebire fundamentala intre calc si imprumut, fie si numai daca ne gandim ca un cuvant imprumutat este preluat ca atare (eventual adaptat fonetic si morfologic) din limba sursa, in vreme ce calcul reprezinta, intr-un fel, un tip de traducere a structurii termenului strain, care, ca orice traducere, inseamna redarea, transpunerea unui cuvant strain dintr-o limba intr-alta. Pentru a vedea mai clar acest lucru, sa se compare, de exemplu, verbul a colabora, imprumutat din franceza (fr. collaborer) cu verbul sinonim a conlucra, rezultat al calchierii (traducerii) structurii verbului francez, dupa cum urmeaza: particula co- a fost redata prin prefixul romanesc con-, iar lexemul laborer a fost tradus prin (a) lucra.
