Constiinta istorica se naste din incercarea de a construi identitatea unui popor, a unei natiuni, prin raportare la alte popoare, la alte natiuni. Cateva dimensiuni specifice acestei raportari sunt: situarea in timp si in spatiu, evenimentele istorice, limba, cultura si civilizatia, mentalitatile.
Incepand cu secolul al XVI-lea, preocuparile privitoare la felul in care romanii se inscriu in cursul istoriei apar in documente scrise in limba slavona. Acest interes se dezvolta datorita contactelor pe care cei preocupati de formatia lor intelectuala incep sa le aiba cu alte culturi si alte civilizatii. Primul roman care afirma, in lucrarea sa Hungaria (1536), scrisa in limba latina, originea romana si unitatea limbii si a poporului roman este savantul umanist Nicolaus Olahus.
Pasul important este facut in acest domeniu de cronicarii moldoveni, cei care la mijlocul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea, scriind in limba romana, pun bazele istoriografiei si care, de asemenea, sunt considerati a avea merite in crearea unui stil literar. Scrierile lor au ecou si in tara Romaneasca, unde apar alte cronici care continua efortul de reconstituire a istoriei mai indepartate sau mai recente.
