Mult timp, importanta activitatilor de servicii nu a fost recunoscuta, serviciile fiind neglijate si incadrate in sfera neproductiva. Aceasta atitudine s-a schimbat profund in cursul ultimelor 2-3 decenii, avand la baza urmatoarele argumente: numai serviciile pot crea locuri de munca suficiente pentru a limita problema somajului; oferta de servicii este diferentiata si adaptata la cerere; sectorul tertiar nu este ingradit de reglementari, etc.
Preocuparile specialistilor de a depasi relativa ramanere in urma a teoriei economice in raport cu dezvoltarea rapida a sectorului serviciilor s-au concentrat asupra definirii conceptului de serviciu. Majoritatea definitiilor accentueaza in special faptul ca serviciile sunt “activitati al caror rezultat este nematerial si deci nu se concretizeaza intr-un produs cu existenta de sine statatoare”. Asa, de exemplu, Asociatia Americana de Marketing defineste serviciul ca “activitatea oferita la vanzare care produce avantaje si satisfactii fara a antrena un schimb fizic sub forma unui bun”. Cu toate ca aceste definitii par acceptabile, ele nu sunt lipsite de ambiguitati. Astfel, exista foarte multe servicii care se concretizeaza in bunuri materiale cum ar fi: serviciile cinematografice, editoriale, de informatica, alimentatie publica, etc.
Principala diferenta intre procesul de productie a serviciilor si cel de fabricare a bunurilor materiale rezida in faptul ca clientul face parte din sistemul de productie. Acest sistem ar trebui denumit cu termenul specific de “servuctie”, elementele fundamentale ale sistemului de servuctie fiind: suportul fizic, clientul, personalul de contact si serviciul.
