Invatarea este o modificare de comportament, legata de influentele mediului, care urmeaza unei prelucrari de informatie si mareste sansele de supravietuire intr-un mediu aflat in continua schimbare. Dar aptitudinea de invatare este inegala pe parcursul vietii, fiind mai pregnanta in prima perioada de viata. Aceasta depinde esential de existenta si de perceptia stimulilor, pe baza carora se vor realiza anumite conexiuni neuronale, ceea ce va influenta comportamentul animalului in restul vietii. Animalele crescute in izolare totala fata de mediul natural vor manifesta ulterior o slaba capacitate de adaptare.
La mai multe specii de animale exista perioade de maxima receptivitate pentru invatarea durabila, care sunt situate in prima parte, timpurie, de dezvoltare ontogenetica. Acest tip de invatare este numit intiparire si a fost descris pentru prima data de catre K. Lorenz, laureat al Premiului Nobel si intemeietor al stiintei comportamentului (numita etologie). Se cunoaste ca, imediat dupa ecloziune, puii si bobocii nu au o reprezentare semnificativa despre parintii lor. Daca vor fi crescuti in conditii naturale, rolul de mama va fi indeplinit de rata, gasca sau gaina – closca, care a clocit ouale. Pentru bobocii obtinuti prin incubatie artificiala, rolul de parinti va fi indeplinit de omul care le-a acordat primele ingrijiri. Puii crescuti in astfel de conditii urmeaza omul la o distanta mai mare decat cea care se pastreaza in mod obisnuit intre pui si closca, deoarece puii isi cauta si urmaresc closca (omul) sub acelasi unghi sub care au cunoscut-o. Lorenz relata ca, atunci cand intra in apa, bobocii il urmau mai din aproape, deoarece prin afundare se diminua talia aparenta, iar cand deasupra apei ramanea numai capul, bobocii incercau sa stea deasupra capului.
