O masura agregata a bunastarilor individuale (well-being). Pentru o evaluare corecta sunt necesare: conceptiile despre bunastare si criteriile pe baza carora au fost elaborate; modalitatile, caile prin care se considera ca pot fi conditii de bunastare; instrumente de evaluare a efectelor.
Definitiile bunastarii se evidentiaza in functie de criteriile adoptate. In general, exista 2 tipuri de criterii: externe; interne.
1) daca se utilizeaza criterii externe (normative), atunci bunastarea este definita ca fiin conditia de viata optima, ideala. De exemplu, posedarea unei calitati dorite (succesul) pe baza unor criterii/standarde care se refera la sistemul de valori al cercetatorului.
2) daca se utilizeaza criterii interne (standarde subiective), atunci bunastarea este definita pe baza experientelor individuale. Atunci, are 2 dimensini:
i. experienta emotional-afectiva (emotii pozitive)
ii. experienta cognitiv-evaluativa (satisfactia fata de propria viata – modul cum individul isi percepe propria conditie si asteptarilor bine determinate; exemplu: in raport cu alte persoane sau in raport cu propria istorie ce a realizat?)
Din aceasta perspectiva au fost identificate 6 criterii ale bunastarii psihologice: (1) acceptare de sine; (2) relatii pozitive cu alte persoane; (3) autonomia; (4) stapanirea mediului; (5) stabilirea unui scop in viata; (6) dezvoltarea personala;
1. O prima tentativa a fost realizata in 1920 de Pigon. El pornea de la premisa cardinalitatii (de exemplu, masurarea bunastarii si comparatia interpersonala). Astfel, alocarea optima la nivel social a resurselor se realizeaza prin maximizarea sumei bunastarilor individuale. Aceasta perspectiva este contestabila intrucat, bunastarea nu se poate masura. De exemplu, utilitatile individuale pot fi cunoascute doar in ordinea preferintelor.
Utilitate este definita ca fiind bunastarea, satisfactia individuala.
2. Criteriul Pareto (1913) vizeaza optimizarea sociala a alocarii resurselor. Astfel, considerand bunastarea ca o masura ordinala (preferata), o stare X are o optimizare a bunastarii in raport cu o stare Y, daca prin schimbarea lui Y cu X, cel putin un individ castiga si nici unul nu pierde. Un astfel de criteriu pare imposibil. Poate fi operabil doar in termeni monetari, dar si in acest caz apar frustrarile (scadem utilitatea individuala). De exemplu, daca mie imi creste salariul, iar la tine nu scade, ar trebui sa fim amandoi multumiti.
3. Functia bunastarii dupa J. Rawls: orice schimbare a distributiei resurselor este optima in sensul de echitabila, daca aceasta maximizeaza bunastarea celor mai saraci.
4. Masurarea bunastarii:
-majoritatea autorilor tind sa operationalizeze bunastarea cu ajutorul utilitatii-incercarea de convertire monetara a tuturor veniturilor individuale (a autoconsumului, activitatilor gospodaresti).
-alta varianta – bunastarea=masurarea puterii de cumparare
-alta varianta-bunastarea=masura a capabilitatilor de baza ale indivizilor
