Dupa U. Eco, fenomenele culturale, in ansamblul lor, poseda o functie de comunicare; inspirat de structuralism (Claude Lévi-Strauss, Jean Piaget), Eco clasifica astfel fenomenele elementare culturale:
1) producerea si folosirea obiectelor care transforma relatia om-natura;
2) relatiile de rudenie, ca nucleu primar al raporturilor sociale institutionalizate;
3) schimbul de bunuri economice.
Fiind, alaturi de Limbaj, elemente constitutive ale tuturor culturilor, cele trei fenomene culturale analizate de Eco poseda un inalt nivel de semnificare si de comunicare, existenta lor conditionand existenta insasi a societatii. Calitatea lor de "obiect al cercetarilor semio-antropologice" demonstreaza ca "intreaga cultura este un fenomen de semnificare si de comunicare si ca umanitatea si societatea exista doar cand se stabilesc raporturi de semnificare si procese de comunicare."
Astfel, dupa Eco, cultura trebuie studiata ca fenomen semiotic, mai precis: "intreaga cultura ar trebui studiata ca un fenomen de comunicare bazat pe sisteme de semnificare".
Referitor la producerea de unelte (incepand de la cea mai simpla, cioplirea unei pietre, de exemplu) aceasta se poate asimila unui comportament semiotic atat in cazul primelor fiinte umane inzestrate cu gandire (homo sapiens), cat si in cazul ( extrem de controversat) al altor vietuitoare la care s-au inregistrat rudimente de actiuni culturale similare (cioara, de ex, foloseste, asemenea omului primitiv, o piatra pentru a sparge nucile).
