Comunicarea prin limbaj
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au dorit sa se inteleaga si s-au preocupat de modul de comunicare ca fenomen lingvistic in stransa legatura cu dezvoltarea sociala. In Antichitate, invatatii au abordat fenomenele limbii sub aspectul descrierii fonetice, morfologice si sintactice si tot in aceasta perioada a aparut ideea autonomiei limbii fata de gandire, fapt ce a condus la separarea gramaticii de logica, deoarece, mult timp, studiul limbii a fost conceput ca o investigare a gandirii.
In epoca Renasterii, studiul limbii, filologia se dezvolta ajungand la o mare inflorire. Mai tarziu, in secolul al XVII-lea, prin rationalismul lui Rene Decartes, reinvie ideea ca faptele de limba pot fi explicate ca reflex al gandirii, fenomen valabil pentru toate limbile naturale deoarece vorbirea este un proces general uman.
Intr-adevar, limba si gandirea se gasesc intr-o corelatie stransa, limba reflecta intelectul sub toate formele, dar este conditionata si de fantezie, de emotia traita de oameni. La sfarsitul secolului al XIX-lea, limba este considerata un fapt social, un sistem de semne, si se face distinctia intre o abordare istorica si cea descriptiva.
