Puterea legitima consacra dreptul detinatorului puterii de a-si exercita autoritatea si influenta asupra celor pe care ii conduce si datoria acestora de a i se supune. In acest caz, guvernatii se supun voluntar (prin liber consimtamant), intrucat accepta normele relatiei de putere pe baza simtului datoriei, loialitatii si obligatiei lor morale, ce rezulta din legitimitatea actului guvernarii.
O importanta aparte o au, in context, normele juridice (ex. legile), functie de care este relevat caracterul legitim al puterii. in cadrul relatiei de putere, conducatorul nu se confunda cu legea, dar devine, cu timpul, intruchiparea ei (calitatea sa de garant al aplicarii legii ii determina, nu de putine ori, pe supusi, sa suprapuna, aparent, persoana acestuia cu legea insasi). Astfel, prin raportarea supusilor la conducator, ca la forma personalizata a legii, acesta castiga in legitimitate si, implicit, in autoritate. Cel mai edificator exemplu de putere legitima este statul democratic, care se intemeiaza pe principiile statului de drept.
