Evenimente de data recenta demonstreaza ca transformarea militara a NATO nu este suficienta. Noile amenintari, schimbarea caracterului misiunilor Aliantei, precum si aparitia unor noi actori de securitate cer ca aliatii sa abordeze transformarea NATO dintr-o perspectiva mult mai cuprinzatoare. intr-adevar, daca Alianta doreste sa-si mentina rolul esential de coordonare transatlantica si actiune comuna, are nevoie de a complementa transformarea militara printr-o dezbatere politica mai frecventa si mai deschisa.

Cu alte cuvinte, NATO poate sa fie un forum de dezbateri politice si strategice, care sa valideze deciziile de implicare in operatii militare de anvergura. Evident ca acest deziderat nu neaga implinirile politice ale Aliantei din ultimul deceniu si jumatate. Astazi, NATO este mai ocupat ca niciodata, daca avem in vedere misiunile la care participa. Pe de alta parte, nu exista vreun risc sau amenintare in care nu s-ar dori, de catre o natiune sau alta, ca Alianta sa se implice sau sa-si dezvolte actualele misiuni - un rol extins in Afganistan, mai multe responsabilitati in Irak sau angajarea in regiunea Marii Negre.

De asemenea, exista tari care exploreaza relatii mai stranse cu NATO si care doresc sa devina membre ale Aliantei, fie ca este vorba de unele tari din Balcani sau de Azerbaidjan, Georgia si Ucraina. In sfarsit, sunt tari pentru care NATO reprezinta o atractie speciala - ele nu sunt nici tari aliate, nici nu fac parte din randul tarilor partenere, ale Dialogului Mediteranean sau ale Initiativei de Cooperare de la Istanbul, fiind incluse intr-un grup distinct - asa-numitele „tari de contact". Din aceasta categorie fac parte tari ca Argentina, Australia, Noua Zeelanda, Coreea de Sud, Japonia, si lista este mult mai lunga, care doresc sa aiba aranjamente de securitate cu NATO, iar unele dintre ele chiar participa cu trupe in diferite teatre de operatii alaturi de aliati.