Definirea dreptului civil. intr-o prima acceptiune dreptul civil are intelesul de drept subiectiv, adica intelesul de putere conferita unei persoane de lege sau de un act juridic, putere in virtute careia, acea persoana, poate ea insasi sa actioneze sau poate sa pretinda altuia sa actioneze intr-un fel oarecare.
Asa, spre pilda, proprietarul unui bun este titularul unui drept subiectiv in temeiul caruia el are puterea sa stapaneasca bunul, sa il foloseasca ori sa il incredinteze altuia spre folosinta, la fel cum are puterea sa dispuna de bun vanzandu-l, donandu-l etc., ori consumandu-i substanta. Tot astfel, acela ce vinde un bun are un drept subiectiv in temeiul caruia poate sa primeasca pretul bunului vandut si, ca atare, poate sa-i ceara cumparatorului sa-l achite; iar acela care a inchiriat un bun are un drept subiectiv intemeiul caruia poate sa-i ceara locatarului sa plateasca chiria etc. Aceasta prima acceptiune a dreptului civil o vom avea in vedere ceva mai incolo, cu ocazia examinarii continutului raportului juridic civil si a clasificarii drepturilor subiective.
Intr-o a doua acceptiune, dreptul civil desemneaza una dintre ramurile sistemului nostru de drept, adica o grupare de norme si institutii juridice reunite laolalta, in principal, datorita obiectului lor comun de reglementare. in aceasta din urma acceptiune, dreptul civil apare ca o componenta a dreptului obiectiv, adica a unui ansamblu de norme de conduita care pot exista si se pot aplica indiferent de cunoasterea sau perceperea lor subiectiva de catre persoanele fizice sau juridice. Iar, in masura in care este vorba de anumite norme juridice concrete, care exista si se aplica la un moment dat, ramura dreptului civil este parte a dreptului pozitiv. Acesta este intelesul pe care il vom avea in vedere, cu prioritate, in partea de inceput a materiei.
Legislatia noastra nu defineste dreptul civil ca ramura de drept si nici nu ii precizeaza obiectul sau domeniul de reglementare. in literatura noastra de specialitate dreptul civil a fost si este definit, de regula, ca fiind acea ramura a sistemului de drept, sau acel ansamblu de norme juridice care reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale stabilite intre persoane fizice si persoane juridice aflate pe pozitii de egalitate juridica. Uneori aceasta definitie este completata cu precizarea ca normele dreptului civil reglementeaza si conditia juridica a persoanelor fizice si juridice, in calitatea lor de participanti la raporturile juridice civile.
Norma de drept civil. Notiune. Clasificare. Norma de drept civil este, asemenea tuturor normelor juridice sau de drept, o regula de conduita cu caracter general, impersonal si de aplicare repetata, regula ale carei prevederi pot fi impuse, la nevoie, facand uz de forta de constrangere a statului. Normele dreptului civil se pot grupa in doua mari categorii: norme imperative (de ordine publica si de ordine privata) si norme dispozitive. Primele sunt acelea de la care partile nu se pot abate, iar celelalte, pe cale de consecinta, sunt cele de la care partile se pot abate fara a suporta vreo consecinta juridica.
