Infractiunea este o manifestare a omului in sfera relatiilor sociale. Ca act de conduita exterior, infractiunea presupune o desfasurare in spatiu si timp. Desfasurarea activitatii infractionale spre rezultatul socialmente periculos cunoaste mai multe etape, momente, care sunt cercetate de doctrina penala, intrucat de ele se leaga consecinte juridice. Doctrina penala este unanima in a distinge doua perioade in care se desfasoara activitatea infractionala: perioada interna si perioada externa.
Perioada interna sau psihica este tarmurita de doua momente: al incoltirii ideii de a savarsi o infractiune (ca moment initial) si luarea hotararii de a savarsi infractiunea (ca moment final). intre cele doua momente se situeaza deliberarea sau lupta motivelor.
In perioada interna se disting trei momente: a) al nasterii, al conceperii ideii de a savarsi o infractiune - motivatia acestei idei intereseaza pe criminolog si deopotriva pe judecator, acesta din urma avand de individualizat pedeapsa pentru infractiunea savarsita; b) urmatorul moment este cel al deliberarii in care persoana cantareste motivele pro si contra ideii de a savarsi o infractiune; c) cel de al treilea moment este cel al deciziei, al hotararii de a savarsi o infractiune moment ce finalizeaza perioada interna, subiectiva, psihica, perioada care este intalnita numai la infractiunile intentionate.
