Dreptul roman cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman si este un sistem extrem de vast si complex, format dintr-o multitudine de ramuri si institutii juridice. Acest sistem de drept a trait o viata milenara caci el s-a nascut in epoca fondarii statului Roman si s-a aplicat pana la moartea imparatului Justinian, adica din secolul VI inainte de Ch. Pana in sec VI d.C.
Pentru a intelege specificul dreptului roman, trebuie sa retinem ca la origine, si romanii ca si celelalte popoare ale lumii antice, au confundat dreptul cu morala si cu religia, dar *spre deosebire de celelalte popoare ale antichitatii, romanii au depasit aceasta confuzie, si au realizat o distinctie foarte clara intre normele dreptului, normele religioase, si normele de morala.
Dovada ca inca din epoca foarte veche, romanii desemnau normele dreptului prin cuvantul ius, iar normele religioase prin cuvantul fas. La romani, gandirea juridica, ideologia juridica, si-a pus amprenta asupra intregii vieti spirituale. De aceea in antichitate se spunea "Ca asa cum grecii sunt un popor de filosofi, romanii sunt un popor de juristi", iar daca tanarul cetatean roman dorea sa se afirme in viata publica, trebuia sa faca dovada si proba ca a fost discipol al unui jurist consult celebru (jurist-consultii romani erau oameni de stiinta, cercetatori ai dreptului). Si cu toate acestea, in unele texte juridice clasice, persista in mod ciudat, stravechea confuzie dintre drept, religie si morala.
