Proprietatea l-a insotit pe om din zorile civilizatiei. El este singura fiinta care, dotata cu ratiune, a pus stapanire nu numai pe mediul sau natural, ci si pe celelalte fiinte. Asupra a tot ce-l inconjoara, asupra a tot ce descopera s-a declarat stapan si aplica sau cere aplicarea fata de alti semeni a normelor sociale prin intermediul puterii, la inceput a comunitatilor obstesti, mai apoi a statului.
In diferitele stadii ale dezvoltarii societatii omenesti a existat preocuparea de a justifica institutia proprietatii, toate curentele, toate conceptiile au ramas unanime in a sustine importanta si necesitatea ei, insa, din interese care nu fac obiectul lucrarii de fata, preocuparile au diferit in privinta originii si a scopurilor sale.
Proprietatea este privita in dubla ei acceptiune: economica si juridica. Privita ca o categorie economica proprietatea a existat de-a lungul societatii omenesti, producerea si procurarea de bunuri necesare traiului este o premisa indispensabila pentru viata sociala si, ca atare, proprietatea este strans legata de sfera productiei de bunuri materiale si de culegerea roadelor acestei activitati.
