Studiul dreptului afacerilor incepe cu o controversa de terminologie. Un timp indelungat materia a fost denumita drept comercial. Ea s-a delimitat de dreptul civil pentru a raspunde unor cerinte ale practicii:
a) in raporturile dintre ei, comerciantii trebuie sa actioneze cu rapiditate; pentru aceasta, regulile care le sunt aplicabile trebuie sa fie simple; dovada obligatiilor asumate trebuie sa poata fi facuta cu usurinta iar in caz de litigiu ei sa se poata adresa unei jurisdictii accesibile, specializate si competente;
b) pentru consolidarea creditului, publicitatea este mai necesara in materie comerciala decat in materie civila astfel ca tot ceea ce intereseaza pe comercianti referitor la situatia financiara si chiar personala a celorlalti
comercianti sa poata fi usor cunoscut;
c) extinderea relatiilor comerciale in afara granitelor nationale determina necesitatea ca un numar cat mai mare de reguli sa fie comune unui numar cat mai mare de state, pentru a asigura mai bine securitatea tranzactiilor (astfel s-a ajuns la reguli uniforme in materia cambiei, cecului, a proprietatii intelectuale si industriale etc.).
Denumirea “Drept comercial” nu a fost satisfacatoare pentru ca materia privea nu numai comertul propriu-zis, adica interpunerea in circulatia bunurilor si valorilor ci totodata si activitatile industriale (intreprinderile producatoare de bunuri si cele prestatoare de servicii). De aceea se apeleaza in prezent la noua denumire de drept al afacerilor.
Controversa terminologica este departe de a fi incheiata: sunt ori nu sunt, sinonime cele doua denumiri? Poate ca tocmai de aceea unii autori le utilizeaza pe ambele, ori deodata, ori alternativ.
