Societatea romana. Nasterea ideii de societate se situeaza in dreptul roman. Totusi, societatea romana nu se deosebea de indiviziune. Intre mostenitorii unui pater familias exista un consortium, fiecare dintre ei folosind individual bunurile mostenite, care insa se aflau in coproprietate indiviza. Atunci cand fratii luau decizia de a exploata in comun patrimoniul mostenit de la parinte, stabilindusi pe cale contractuala atributiile fiecarui in gestionarea patrimoniului comun, consortiul se transforma in societas.
Faptul ca, inca de la geneza sa, societatea avea legatura stransa cu dreptul succesoral si relatiile de familie, este important din perspectiva dezvoltarii relatiilor dintre asociatii societatilor moderne si contemporane: din acest jus fraternitatis se deduce necesitatea unui grad caracterizat de solidaritate intre asociati, a unei intelegeri care sa evite fraudarea coasociatilor sau adoptarea, de catre asociatii majoritari, a unor decizii care sa contravina in mod vadit intereselor legitime ale asociatilor minoritari. Totusi, societatea se deosebeste de indiviziune din cel putin doua motive principale: (a) indiviziunea este esentialmente temporara, in timp ce societatea este creata pentru a dura; (b) actele juridice asupra patrimoniului presupun consimtamantul unanim al coindivizariulor, in timp ce, de regula, deciziile asupra patrimoniului societatii se adopta cu majoritate.
De la indiviziune la patrimoniul social. Secolul XVII marcheaza un progres juridic sensibil, indeosebi prin crearea societatii in comandita, reglementata pentru intaia oara in 1673. Pe de o parte, cel care punea fondurile banesti la dispozitia comerciantului, dorea sa isi limiteze raspunderea la cuantumul fondurilor respective si, de obicei, sa ramana incognito. Aceste fonduri ieseau din patrimoniul comanditarului, dar nu intrau in patrimoniul comerciantului comanditat, care, in schimb, risca intreaga sa avere in expeditiile de marfuri ce faceau obiectul comanditei. Practic, comandita avea, in forma incipienta, propriul sau patrimoniu : tocmai de aceea, sub sanctiunea nulitatii, contractele de comandita si numele comerciantilor implicati erau supuse unor formalitati de
publicitate, pentru ca tertii care intrau in legatura cu comerciantul sa-i cunoasca averea, precum si fondurile puse la dispozitia sa de catre comanditar, pentru ca, in baza decretului regal, creditorii comerciantului trebuiau sa urmareasca intai patrimoniul comanditei (fonduri si marfuri) si numai in subsidiar averea comanditatului comerciant. In aceeasi perioada apar societatile pe actiuni, nascandu-se conceptele de aport social si capital social.
De la patrimoniu la personalitatea juridica. Totusi, proprietatea colectiva nu era conciliabila cu tehnica juridica de origine romana, care presupunea ca, daca aporturile sunt separate de patrimoniul asociatilor, aceste aporturi trebuie sa apartina unei persoane. In contextul aparitiei si dezvoltarii societatilor de capitaluri, in care personalitatea si patrimoniul actionarilor erau indiferente.
