Pentru a-si spori consumul de bunuri si servicii, natiunile tind sa se specializeze in producerea acelor bunuri pe care le pot realiza mai eficient decat alte natiuni, adica cu costuri mai mici, obtinand un surplus destinat schimbului international.
Specializarea internationala ne ajuta sa explicam un alt concept fundamental, ce defineste cadrul general in care se desfasoara schimburile dintre tari; diviziunea internationala a muncii. Ea permite fiecarei natiuni sa consume, prin schimb, mai multe bunuri si servicii decat ar fi posibil in absenta specializarii. In cadrul diviziunii internationale a muncii, natiunile tind sa cumpere din strainatate bunurile pe care fie le produc cu cheltuieli mai mari decat alte natiuni, fie le produc la un nivel calitativ inferior, fie pur si simplu nu le pot produce. Romania importa de exemplu orez din China deoarece el este produs acolo cu cheltuieli mai mici decat la noi. In schimb, daca importam din aceeasi tara, sa spunem, rechizite scolare sau jucarii, o facem pentru ca produsele similare romanesti sunt probabil inferioare calitativ celor chinezesti. In acelasi timp, Romania este nevoita sa importe o gama variata de marfuri - de la materii prime si produse de baza pentru industrie pana la bunuri hi-tech cum sunt articolele de birotica, avioanele supersonice etc. - pe care nu le poate produce.
