In istoriografie se apreciaza, ca o fireasca teza predominanta, ca progresul societatii se realizeaza, cu precadere, prin performantele spiritului uman. Dar acestea sunt sustinute si de schimbarile care se produc in structura economico-sociala si politica. Ele au loc, de obicei, in perioade indelungate de timp, in mod lent, evolutiv. Interventiile constiente in acest proces organic sunt numite reforme.
Dar aceleasi schimbari se produc, uneori, in timp scurt si cu violenta, prin lupte pentru acapararea parghiilor puterii intre doua sau mai multe grupuri social-politice. Sunt convulsiile numite revolutii. in istoria Europei, intre mijlocul secolului al XVI-lea si primele doua decenii ale celui de al XX-lea, s-au declansat mai multe asemenea fenomene explozive, cu consecinte notabile nu doar in istoria spatiului circumscris, in care s-au produs, ci si in al intregului continent, chiar al intregii lumi.
Desi exista, in istoriografia speciala, si opinii contrare (vezi, de exemplu, Martyn Rady, De la REVOLTa la INDEPENDENta: taRILE DE JOS, 1550-1650, Ed. All, Bucuresti, 2001), in general, se apreciaza ca intaia veritabila revolutie politico-sociala din istoria europeana a fost aceea izbucnita in tarile de Jos, la 1566. Antecedentele si contextul istoric se cer a fi evocate (macar rezumativ, vezi mai jos), pentru a reda conjuctura explicativa, intotdeauna necesara.
Din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, Europa a fost confruntata cu probleme discordante in raport cu ordinea politica traditionala. in Evul mediu, se incercase organizarea lumii pe dublul principiu, al unitatii crestine si al ierarhiei puterilor. Papa si imparatul trebuiau sa vegheze la unitatea lumii crestine si sa-si exercite autoritatea spirituala si temporala, ei constituind instanta suprema care judeca abuzurile savarsite de miile de atentatori la suveranitatea faramitata de regimul feudal. in realitate, papa, desi gasise o putere considerabila in sanctiunile religioase, datorita intensitatii credintei, si-a vazut stirbita autoritatea, inclusiv morala, din cauza abuzurilor repetate ale membrilor ierarhiei ecleziastice (la fel, si-n Rasaritul continentului) si a amestecului in conflictele internationale.
La randu-i, rareori imparatul a dispus de o putere reala asupra celorlalti suverani, dar si mai rar de vointa necesara a face sa domneasca ordinea si justitia peste pasiunile feudale. Renasterea a reinviat vechile teorii ale antichitatii asupra suveranitatii de stat, distrugand, pentru totdeauna, idealul Bisericii romano-catolice de unire a popoarelor europene intr-o monarhie universala (Republica Christiana sau Ecclesia Universalis). Pe ruinele ,,Republicii Crestine" s-au ridicat, mai tarziu, statele moderne Franta, Anglia si Spania sub forma monarhiilor nationale centralizate si unificate. Condamnata de Renastere si Reforma, unitatea religioasa si politica a Europei medievale a fost desfiintata definitiv prin natiuni, ceea ce ,,fata de situatia Evului mediu, a insemnat o “revolutie politica". Renasterea, Reforma, inchegarea relatiilor capitaliste au exercitat o influenta profunda asupra vietii diferitelor tari, pregatind trecerea spre perioada moderna a istoriei.
La sfarsitul veacului al XV-lea si inceputul celui urmator, noi puteri intra in arena politica europeana. in Occident, statul spaniol a inglobat, intr-un singur bloc monarhic, Castilia si Aragonul, iar formarea Imperiului hispano-german, in prima jumatate a veacului al XVI-lea, va pune sub semmul intrebarii destinul Europei, extraordinara putere a imparatului Carol Quintul (1519-1556), constituind, prin forta lucrurilor, o tentativa tarzie pentru realizarea ideii medievale a ,,monarhiei universale".
Din Orient, Imperiul otoman al lui Selim I (1512-1520) si Soliman Magnificul (1520-1566), ameninta lumea crestina cu o noua invazie a Islamului; tot acum, Imperiul moscovit, caruia teoria succesiunii Imperiului bizantin (translatio imperii), ii dadea o semnificatie universala, face primele incercari de a patrunde in concertul european.
Descoperirea Americii si a drumului maritim direct din Occident spre India accelereaza deplasarea centrului de greutate al comertului mondial de la est la vest (din Mediterana si Baltica in Oceanul Atlantic), declansand, totodata, expansiunea spre alte continente a unor state ca Spania, Portugalia, Marea Britanie, Franta. Consecintele acestor profunde mutatii au determinat decaderea unor state si ridicarea celor situate in apropierea noilor drumuri comerciale (Portugalia, Spania, tarile de Jos, Franta, Anglia), iar alcatuirea marilor imperii coloniale portughez si spaniol va avea urmari nebanuite asupra echilibrului de forte pe continentul european. Cu toate acestea, pana in secolul al XVIII-lea, nu expansiunea coloniala a reprezentat dominanta diplomatiei europene, ci expansiunea unor puteri europene la “ele acasa”, pe continent. Vreme de inca doua secole, marile puteri au consumat o insemnata parte a potentialului lor economic si militar in razboaiele de cucerire in Europa, chiar daca aici acapararile teritoriale s-au dovedit, de cele mai multe ori, efemere.
