Prezentarea unei epoci istorice intr-un asemenea cadru nu poate fi facuta decat rezumativ. Ceea ce urmeaza este, prin urmare, o simpla schema, care trebuie amplificata prin sugestiile facute si prin apelul la bibliografia selectiva, ca si la alte lucrari ce pot fi adaugate in functie de posibilitatile de documentare.
Periodizare. O problema esentiala in delimitarea obiectului istoriei moderne universale este aceea a delimitarii de istoria medie si de istoria contemporana, tinand seama de continutul ei. Elementul determinant este acel
al modernizarii in raport cu epocile precedente. Pornind de la conceptiile lor generale, istoricii au propus mai multe solutii, mai ales pentru inceputurile epocii moderne.
Umanistii, primii care au folosit o impartire tripartita a istoriei (Historia antiqua, Historia medio-aevi si Historia nova), considerau ca punctul de plecare al celei din urma epoci este anul 1453, caderea Imperiului Roman de Rasarit, dupa cum caderea Imperiului Roman de Apus delimita Antichitatea de Evul Mediu. Aceasta data, care prezenta atractia unei simetrii istorice, dar si dezavantajul ca avea in vedere impunerea unui stat asiatic in Europa, frana in calea modernizarii, a fost dupa un timp contestata. Au fost propuse deci alte solutii – Renasterea, inventarea tiparului, marile descoperiri geografice, Reforma; istoricii sovietici, care considerau ca evolutia umana este modificata de mari revolutii, au preferat si partial au impus ca moment al inceputului epocii moderne Revolutia burgheza din Anglia.
Problema este complicata pentru ca evolutia omenirii este realizata diferit in diversele ei regiuni, neputand exista un eveniment sau un fenomen care sa aiba un impact direct, imediat, asupra intregii planete. Pentru inceputurile modernizarii trebuie deci de gasit nu un an si un loc; atentia trebuie sa se concentreze asupra unei perioade si a unei regiuni de unde incepe ireversibil procesul modernizarii. Perioada este secolul al XVI-lea, iar regiunea – Europa occidentala si centrala, chiar daca nu in ansamblul ei, rolul cel mai important revenind marilor orase. Cultura incepusese sa se modernizeze anterior, ca urmare a Renasterii din Italia. Reforma a adus modificari nu numai pe plan religios, ci si in atitudinea adeptilor ei fata de activitatea sociala. in economie, capitalismul a facut progrese mai intai in comert, pregatindu-le si impulsionandu-le pe cele din industrie. Autarhia medievala a inceput sa faca tot mai mult loc economiei de schimb (de piata, cum i se spune acum la noi printro traducere incorecta). Ca urmare a marilor descoperiri geografice, incepute la sfarsitul secolului al XVI-lea si continuate ulterior, legaturile comerciale s-au amplificat treptat, reunind intr-un inceput de piata mondiala regiuni cu bogate economii complementare. Institutiile politice au fost perfectionate, dezvoltandu-se centralizarea statala; in politica externa, s-a impus principiul “ratiunii de stat” si a aparut diplomatia permanenta.
Aceste castiguri au fost amplificate in secolele urmatoare. Pentru a le departaja, istoricii au simtit necesitatea unei periodizari quadripartite. in practica cercetarii si predarii istoriei a aparut epoca contemporana, cu inceputuri care nu sunt privite la fel de toti istoricii. in realitatea istorica, aceasta este o dezvoltare a procesului de modernizare, fenomen care continua sa fie actual. Delimitarea epocilor moderna si contemporana, de cele mai multe ori prin momentul sfarsitului primului razboi mondial, raspunde indeosebi unei necesitati metodologice.
