In viziunea lui Jan Mukarovsky, un stralucit reprezentant al Scolii structuraliste de la Praga, esteticul se opune utilitarului. Mai exact, daca utilitarul inseamna crearea unui obiect cu o destinatie precisa si concreta, esteticul este situat in afara unei asemenea finalitati, altfel spus, el isi este propria finalitate. Se confirma astfel definitia pe care Immanuel Kant a dat-o artei. Pentru el, arta este o finalitate fara scop.



Dar tot Mukarovsky a fost cel care a afirmat ca intre estetic si utilitar nu exista o granita de netrecut, ci ca, dimpotriva, poate fi constatata transformarea unuia in celalalt. De exemplu, daca cineva foloseste o statueta pentru a bate cuie cu ea, din punctul lui de vedere opera de arta respectiva inceteaza sa mai existe, ea metamorfozandu-se intr-un ciocan, adica intr-un obiect utilitar. Invers, sunt obiecte care si-au pierdut, datorita evolutiei tehnologice, utilitatea initiala, asumandu-si, pe neasteptate, o functie estetica.

De exemplu, vechiul fier de calcat al bunicii, devenit obiect inutil, este apreciat acum de colectionari, care il comercializeaza, astfel incat il vedem in vitrine ca obiect de interes artistic. Concluzia este aceea ca, ori de cate ori functia utilitara inceteaza, locul ei este ocupat de cea estetica. Evident, sunt numeroase situatii in care esteticul si utilitarul coexista in acelasi obiect, atat in civilizatia arhaica, cat si in cea moderna. Stramosii nostri au simtit nevoia sa-si imopodobeasca instrumentele, pentru a face mai agreabila utilizarea lor.