Prin intermediul celor doua componente ale comertului exterior fiecare tara isi poate asigura o valorificare superiora a resurselor de care dispune (pe calea exporturilor) si satisfacerea in mai bune conditii a trebuintelor consumatorilor (prin intermediul importurilor de bunuri si servicii). Ca orice proces economic, comertul international nu este perfect, nu produce numai avantaje pentru toti participantii, dar este perfectionabil ori de cite ori actorii economici respecta regulile si principiile etice/morale, abandonand principiile „tehnice” (care decurg din puterea politica, financiara, militara etc. de care dispun unii dintre acestia).
Specializarea tarior in vederea participarii la schimburile comerciale internationale trebuie sa se realizeze aplicand principiul avantajelor comparative/relative, deoarece castigurile pe care indivizii sau colectivitatile le obtin pe aceasta cale sunt superioare celor rezultate dintr-o evolutie izolata. Nici o tara a lumii, indiferent de cat de bogata ar fi, in conditii de autarhie nu poate produce toate bunurile si serviciile de care ar avea nevoie.
Principiul avantajului comparativ se bazeaza pe costul de oportunitate (valoarea pe care o conferim obtinerii unui bun – unitati munca, unitati monetare).
