In eseul sau Caracteristicile iubirii, José Ortega y Gasset spune ca iubirea "e un act centrifug al sufletului care se deplaseaza catre obiect intr-un flux constant si-l invaluie intr-o sustinere calda, unindu-ne cu el si afirmandu-i, cu promptitudine si eficacitate, fiinta".
Desigur, iubirea fusese teoretizata in Europa inca in antichitatea pagana greco-romana [2]. Dar cel care a impus o noua conceptie asupra iubirii a fost crestinismul. Desi sinteza a vechii religii ebraice si a filosofiei eleniste, crestinismul a izbutit sa devina o sinteza profund europeana. Practic, crestinismul este, probabil, fundamentul spiritual al unitatii europene.
De aceea, istoria Europei poate aparea ca istoria crestinismului, iar aceasta poate fi interpretata ca o istorie a iubirii. intr o prima perioada, cea de pana la Marea Schisma (1054), a fost intr-o continua, desi imprevizibila, expansiune. Ea a condus la cucerirea treptata a paganatatii nordice, germane si scandinave, dar, pe de alta parte, s-a soldat totusi cu pierderea Africii. In acest fel, arealul crestinatatii urma sa se suprapuna, in cele din urma, cu Europa, printr-o deplasare spre nord si un abandon partial - si involuntar - al bazinului mediteranean, leaganul lumii antice si al clasicitatii greco-romane.
