Tranzitia societatii romanesti si inscrierea sa pe coordonatele economiei de piata implica noi abordari in raportul dintre teoria si practica economica. Referindu-ne la conceptul de investitie vom remarca manifestarea unor preocupari de clarificare. Dar acest concept are un continut mai complex de cat apare dintr-o analiza succinta. Problemele practice ale tranzitiei la economia de piata impun sarcini noi si dificile teoriei economice. Intre acestea, o abordare a conceptului de investitii este inca departe de o definire unitara.
Problema prezinta interes si este de actualitate caci asa cum sublinia Alvin Toffler “ grupurile de factori de decizie anonimi, care manevreaza parghiile investitiilor, au constituit supraelitele din toate societatile industriale” . Problema este de actualitate si pentru ca potentialul investitional se reflecta nu neaparat prin volumul de resurse (financiare, materiale si umane) avansate, cat mai ales prin capacitatea factorului uman de a le transpune in efecte scontate. Investitiile pot si trebuie abordate in stransa legatura cu procesul dezvoltarii, al cresterii economice. in fapt dezvoltarea depinde de capacitatea factorilor de decizie : a) de a formula optiuni de investitii in acord cu obiectivele si scopurile stabilite; b) de a ameliora strategia si politicile de dezvoltare in ideea potentarii efectelor investitiilor; c) de a selecta proiecte de investitii care sa permita valorificarea rationala a tuturor resurselor materiale, financiare si de munca pentru atingerea obiectivelor stabilite.
In aceeasi ordine de idei trebuie remarcat faptul ca investitiile infaptuite jaloneaza limitele, parametrii factorilor de productie, in mod riguros pentru o perioada mare de timp, generand efecte complexe pe termen lung.
