1. Cultura si identitate nationala
Cultura ca patrimoniu de valori si ca expresie a identitatii nationale
in orice epoca istorica, societatile intretin un dialog critic si comprehensiv cu trecutul, cu valorile, creatiile si practicile anterioare, acumulate si sedimentate in ceea ce numim traditie culturala. Modul in care este cunoscut, inteles si asumat trecutul conditioneaza in mod profund creatia culturala a prezentului si proiectiile unei comunitati nationale in viitor. Orice popor isi traduce experienta sa istorica intr-o suita de creatii culturale, care devin componente obiective ale vietii sale. Este vorba de opere si valori cristalizate in limba si in toate formele de creatie simbolica, in arta, religie, stiinta, filosofie, in gandirea sociala si politica, opere care, alaturi de realizarile materiale si tehnice, in ordine civilizationala, exprima identitatea natiunilor care le-a produs, vocatia lor creatoare.
Cultura este o componenta structurala in viata natiunilor, dar si o expresie a sufletului si a spiritualitatii lor. Avand o dimensiune existentiala complexa, in care functiile simbolice se impletesc cu cele practice, culturile reprezinta elementul central al identitatilor nationale, nucleul sau pivotul lor spiritual. Culturile codifica si tezaurizeaza, in limbaje simbolice, experienta istorica diversa a popoarelor, modeleaza comportamentele practice, modurile de viata si atitudinile fundamentale fata de lume si viata. Culturile au concomitent aspecte instrinsec universale si specifice. De aceea, in spatiul creatiei culturale se intruchipeaza in forme atat de expresive raportul
complex dintre unitate si diversitate, raport constitutiv al conditiei umane. Istoricul Fernand Braudel, autor al unor lucrari impresionante de investigatie si analiza asupra epocii moderne, aprecia ca termenul de cultura trebuie scris concomitent la singular si la plural.
