Stramosii nostri, geto-dacii, dupa cum afirma parintele istoriei, Herodot, apartineau etniei tracilor, iar tracii erau etnia cea mai numeroasa dupa cea indiana si daca nu s-ar fi lasat antrenati in lupte interne ar fi fost de neinfrant.
Aria de extindere a acestei etnii ajungea, in nord, pana la mlastinile Pripetului (in Polonia de astazi), in sud, pana la Marea Egee, in vest, pana la Dunarea panonica (in Ungaria de astazi), iar in est pana la fluviul Bug.
Din ramurile ce au apartinut acestei etnii, geto-dacii s-au remarcat prin importante realizari pe plan politic, economic, cultural. Prezenta constanta a getodacilor in spatiul carpato-danubiano-pontic este atestata inca din prima jumatate a mileniului I i. e. n. Autorii greci ii desemnau pe stramosii nostri prin termenul de geti, iar romanii le spuneau daci. Unii autori afirma ca dacii traiau in zona intracarpatica, iar getii in zona extracarpatica. Dar Strabo afirma ca getii si dacii vorbesc aceeasi limba si sunt acelasi popor. Acestea sunt ratiunile pentru care istoriografia moderna ii denumeste pe stramosii nostri geto-daci. Izvoarele latine si grecesti ne-au transmis informatii pretioase privind modul de viata a geto-dacilor, cu privire la sistemul de conducere sociala, precum si cu privire la nivelul de dezvoltare economica atins. Spre exemplu, Herodot, in Istoriile sale ne descrie amanuntit expeditia intreprinsa de catre regele Darius I al persilor, in incercarea de a-i supune pe sciti. Armata persana inainta prin partea vestica a Pontului Euxin (Dobrogea de astazi) pentru a trece Dunarea. in calea lor toate triburile trace sau supus, cu exceptia getilor, care, desi au opus o rezistenta indaratnica, fura supusi de indata, cu toate ca sunt cei mai viteji si drepti dintre traci.
