Termenul Transilvania, in ciuda celor doua cuvinte latine care-l alcatuiesc, nu este un termen romanesc sau dat de romani. El a fost precedat de un altul - un sinonim - si anume Ultrasilvana sau terra Ultrasilvana si s-a nascut in secolele X-XI, adica in perioada in care granita Ungariei a fost in zona marii paduri ce separa Crisana de regiunile intracarpatice. Din punct de vedere maghiar, tara dominata atunci de unguri era „dincoace" de marea padure, iar ceea ce era „peste" sau „dincolo de" (-ultra, trans) padure era un loc, deocamdata, necunoscut. De aceea, acest loc, unde domnia o avusese romanul Gelou, a fost numit de unguri Erde-elw (mai apoi Erdely), adica „peste padure" sau „tara de peste padure" si acest nume a ramas apoi consacrat, atat in maghiara, cat si in latina (forma latina este sinonima cu cea maghiara). Evolutia numelui latin, in ordine cronologica, este urmatoarea: de la Ultrasilvana, la Transilvana si, apoi, la Transilvania.
in afara de aceste nume, Transilvania s-a mai chemat, de la sfarsitul secolului XIII, Septem Castra, denumire preluata de sasi in forma germana ca Siebenburgen si insemnand „sapte cetati". Termenul pare legat de rolul important atribuit in evul mediu cifrei sapte si de modul cum acest rol s-a reflectat chiar in realitatile Transilvaniei: sapte conducatori unguri (Hetumogei), sapte tribun, Şapte comitate, sapte scaune etc.
Romanii nu au avut, probabil, o denumire specifica pentru intreaga regiune intracarpatica, deoarece ei nu au apucat, in nume romanesc, sa faca din aceasta zona o tara, adica o alcatuire politica feudala, un stat centralizat. Desigur, ei vor fi avut un nume pentru „ducatul" lui Gelou, dar izvoarele nu ni-l transmit, asa cum au avut nume pentru toate tarile de pe cuprinsul Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului, ca si pentru cele de la sud si est de Carpati.
