Exista mai multe modalitati de a privi conducerea si mai multe semnificatii ale conceptului, dar esenta sa rezida intr-o activitate de consens, de directionare a unor comportamente individuale prin intermediul unor procese specifice - influenta, comunicare - in vederea realizarii unei sarcini comune oarecare (Tannenbaum, Weschler & Massarik, 1961; Newcomb, Turner & Converse, 1970; Neculau, 1977a; Zlate, 1981). Fiind o relatie intre doua sau mai multe persoane, si bazandu-se pe procese eminamente psihosociale, conducerea este, in mod primordial, o categorie psihosociala.
Numarul variabilelor considerate relevante pentru studiul conducerii si conducatorului, relatiile dintre ele, validitatea structurii logic-explicative astfel obtinute sunt extrem de diferite chiar in cadrul unor studii si cercetari realizate in aceeasi perspectiva, indiferent daca ele au fost efectuate pe baza unor teorii deja existente sau daca teoriile au fost elaborate abia pe baza studiilor si cercetarilor respective. Aceasta stare de lucruri i-a determinat pe unii cercetatori sa afirme ca istoria cercetarilor in domeniul conducerii este lipsita de regularitate (Hollander & Julian, 1969, p. 387). Asa cum s-a intamplat si pentru alte fenomene sociale, sau poate chiar intr-o masura mai mare, conceptiile si studiile asupra conducerii au avut cand o directie cand alta.
Pe baza sugestiilor oferite de abordarile recente (Zlate, 1981; Duncan, 1983; Brehm & Kassin, 1990; Radu, Ilut & Matei, 1994; Mullins, 1996; Avolio & Bass, 2004) propunem urmatoarea tipologie a modelelor conducerii:
1. Modelul personal sau modelul trasaturilor. Afirma ca leaderii sunt, principial, nascuti si nu formati. Conducerea consta in anumite calitati intrinseci sau trasaturi ale personalitatii. Centreaza atentia pe persoana in functie.
2. Modelul functional. Focalizat pe functiile si responsabilitatile conducerii, pe ceea ce face leaderul actualmente in raport cu necesitatile grupului. Aptitudinile leaderului pot fi invatate si dezvoltate.
3. Modelul categoriilor comportamentale si al stilurilor de conducere. Analizeaza tipurile de comportamente ale persoanelor aflate in pozitii de conducere si influenta acestor comportamente asupra performantelor grupului. Atrage atentia asupra marimii comportamentelor de conducere si asupra importantei stilului de conducere - maniera relativ tipica de indeplinire a functiilor conducerii si de raportare la subordonati.
