Una dintre principalele trasaturi ale deficientei mintale o constituie o dezvoltare si o achizitie tardiva a limbajului, precum si frecventa crescuta a tulburarilor de vorbire. Aparitia intarziata a vorbirii este unul din indiciile cele mai evidente ale dezvoltarii anormale a copilului in primii ani de viata. Unii autori considera ca etatea medie la care copilul normal pronunta primul cuvant este de 1 an; la copiii cu d.m. acest fenomen are loc la etatea de 2 ani.
Ramanerea in urma a copiilor cu d.m. apare in mod si mai evident atunci cand se ia in considerare etatea la care vorbirea incepe sa fie organizata sub forma de propozitii. La copiii normali, acest mod de comunicare se observa la 1 an si 7 luni, iar la multi dintre d.m. abia in jurul varstei de 3 ani.
Se considera ca intervalul dintre pronuntarea primelor cuvinte izolate si utilizarea propozitiilor este mai semnificativ pentru nivelul intelectual decat etatea la care apare primul cuvant. in cazul in care la un copil pronuntarea primului cuvant are loc cu intarziere, dar la scurt timp se trece la propozitii, trebuie exclusa ipoteza ca ar fi vorba de un copil cu d.m. Explicatia consta in faptul ca pronuntarea unor cuvinte izolate poate avea loc pe baza unei ecolalii fiziologice, in timp ce utilizarea propozitiei implica procese de cunoastere mai complexe.
