Fonetica este stiinta care studiaza sunetele vorbirii. Mai precis, ea studiaza producerea sunetelor, combinarea si modificarea sunetelor, precum si cauzele acestor fenomene, structura acustica a sunetelor si dispunerea acestora intr-un sistem specific unei limbi, unui grup de limbi etc. Studiul poate avea in vedere aspectul sincronic (adica particularitatile pe care le manifesta sunetele intr-o perioada de timp data, recte, in momentul cercetarii) sau diacronic (adica evolutia sunetelor de-a lungul timpului). in functie de toate aceste domenii si metode de studiu, fonetica poate fi generala, descriptiva, istorica, experimentala etc. intre acestea, fonetica functionala ocupa un loc deosebit, deoarece ea aduce precizari privind insasi notiunea de sunet si, prin acestea, schimba definitia foneticii.
Din definitia de mai sus rezulta ca fonetica, in sensul restrans al notiunii, se ocupa de sunet ca fenomen fizic, material. Dar in analiza unei limbi ne intereseaza in mod deosebit valoarea functionala a unitatilor sonore. De exemplu, daca folosim procedeul comutarii, adica al inlocuirii unui sunet cu altul, obtinem cuvinte noi sau forme gramaticale noi ale aceluiasi cuvant...
Limba romana are, in principiu, 7 vocale si 22 de consoane. Nu toti lingvistii accepta aceasta impartire a sistemului fonologic romanesc. Dintre cele 7 vocale, 4 functioneaza si ca semivocale, iar dintre cele 22 de consoane, 2 (k’ si g’) au statut incert, din punct de vedere fonologic.
